Primăria comunei Lipănești utilizează, mai nou, o presă pentru compactat PET-uri și cartoane (GALERIE FOTO)

09 Oct 2017 15:53
Presa pentru compactat PET -uri și cartoane utilizată de la începutul acestei luni de către Primăria Lipănești a fost câstigată prin proiectul ,,Colectarea selectivă și reciclarea se fac de mic!" în parteneriat cu Asociația ,,Se poate!" și o companie de cosmetice. La inaugurare, elevii claselor a VII-a și a VIII-a de la școlile din Lipănești au învățat să recicleze! Astfel, fiecare elev a adus materiale care pot fi reciclate și au asistat la procesul de reciclare împreună cu primarul localității, Robert Nica! Acesta îi așteaptă pe toți localnii să le urmeze exemplul copiilor prin colectarea selectivă a PET-urilor și cartoanelor, depozitându-le în locurile special amenajate pe teritoriul comunei Lipănești.

Sursa foto: facebook

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677