Prins de peste 10 ori ca era la volan, desi nu are permis, un ploiestean de 74 de ani s-a ales iar cu dosar penal

08 Aug 2018 20:53
Prins de peste 10 ori ca era la volan, desi nu are permis, un ploiestean de 74 de ani s-a ales iar cu dosar penal
Marți după amiaza, polițiști din cadrul Secției nr. 1 Ploiești, au oprit în trafic un autoturism care circula pe strada Lebedei. La volan, au depistat un ploieștean de 74 de ani, care are anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Polițiștii i-au întocmit un nou dosar penal pentru această infracțiune, fiind cercetat în numeroase alte cauze pentru același gen de faptă.
Câteva ore mai târziu, un echipaj al aceleiași subunități de poliție, a oprit în trafic autoturismul, condus de de aceeași persoană.
Întrucât se pare că bărbatul prestează servicii de taximetrie neautorizată pe ruta Ploiești " Bucov, polițiștii i-au aplicat o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 5.000 de lei, fiindu-i reținute, de asemenea, plăcuțele cu numnerele de înmatriculare ale autoturismului.
Totodată, pe numele bărbatului a fost întocmit încă un dosar penal pentru infracțiunea de conducere fără permis.

sursa IJP Prahova

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677