Programul funeraliilor Regelui Mihai I al României. Custodele Coroanei și Familia Regală, la Sinaia. Afla cand

22 Feb 2018 18:23
Programul funeraliilor Regelui Mihai I al României. Custodele Coroanei și Familia Regală, la Sinaia. Afla cand
În ziua de miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 11.00, sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte Regele Mihai I va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența Șefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, și a membrilor Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe și ai Casei Majestății Sale. Presa va avea acces la ceremonie. Publicul nu va avea acces la eveniment.
Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 14.00, corpul neînsuflețit al Regelui va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia. Programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș este următorul:

- Ora 14-15: Instituția Președintelui României, Președinția Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și ai Parlamentului Republicii Moldova.
- Ora 15-16: Reprezentanții Instituțiilor Statului, centrale și locale.
- Ora 16-17: Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.
- Ora 17-18: Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.

Accesul la Castelul Peleș se face pe baza listelor comunicate în prealabil Protocolului Regal de către instituțiile mai sus amintite la adresa email ofiter.protocol@palatulelisabeta.ro.

Publicul nu va avea acces pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia. Presa va avea acces pe terasa Castelului Peleș și, în anumite intervale orare, în Holul de Onoare.

Miercuri, 13 decembrie 2017, la ora 18.00, corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei. Presa va avea acces doar la intrarea în Palatul Regal.

Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal:

 Miercuri, 13 decembrie 2017, între ora 21.00 și ora 24.00;
 Joi, 14 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00;
 Vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00.

Intrarea este liberă. Accesul presei este permis.

Cei prezenți la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I, sunt rugați să respecte următoarele reguli:

 Să fie îmbrăcați în ținută corespunzătoare, cu culori închise.
 Să nu poarte sacoșe, genți ori bagaje voluminoase de niciun fel.
 Să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii.
 Să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice. Fotografierea și filmarea sunt interzise, din respect pentru solemnitatea ocaziei.
 Să aibă la ei un document de identitate.
 Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi așezate în grădina din fața Palatului Regal sau pe trotuarul din fața grilajului Palatului. Personalul Casei Majestății Sale va fi la fața locului, pentru a îndruma publicul participant.
 Persoanele care vin la catafalc sunt rugate să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii. Toate acestea pot fi trimise ulterior, prin poștă, pe adresa Palatului Elisabeta.
 În incinta Palatului Regal, fumatul și vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise.

Pe perioada accesului la Palatul Regal va funcționa un post de prim-ajutor.

În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 10.30, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

La ora 10.55, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară. Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți. Accesul presei este liber.

La ora 11.15, sicriul va fi așezat în mașina mortuară.

De la ora 11.25 la ora 12.15, Cortegiul funerar va merge, cu viteză redusă, pe traseul Piața Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei.

De la ora 12.30 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul și presa nu vor avea acces în catedrală.

Între ora 14.00 și ora 18.20, cortegiul funebru se va deplasa la Curtea de Argeș, pe ruta Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Arcul de Triumf, Chitila, Titu, Găești, Topoloveni, Pitești, Curtea de Argeș. Cortegiul funerar nu se va opri, de-a lungul călătoriei, dar va încetini viteza în localități.

Sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 18.45, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș. Ceremonia va fi privată, în prezența Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României și a membrilor Familiilor Regale străine prezenți la eveniment. Publicul va avea acces doar în fața porții de intrare în parcul Arhiepiscopiei de Argeș. Presa va avea acces în fața Noii Catedrale de la Curtea de Argeș.

Prezența presei nu va fi permisă în incinta Noii Catedrale, nici înainte, nici pe parcursul ceremoniei de îngropare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Familia Regală anunță mare doliu pentru 40 zile și doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu și doliul se referă la prezența publică a membrilor Familiei Regale.

Cărți de condoleanțe sunt deschise, începând de astăzi, la Castelul Peleș, la Palatul Regal (Calea Victoriei) și la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului.

Mesaje de condoleanțe pot fi transmise online la http://www.familiaregala.ro/mesaje

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
LOCUITORII DE LA BUCOV CREDETI CA NU STIAU CA TERENUL ESTE MAI JOS DECAT STRADA ,DE CE NU AU INALTAT CURTILE SI TEMELIA LA CASA TREBUIA SA AIVA U1 METRU DE LA DRUM , OARE AU FOST COMOZI ,CA DACA AU FACUT BARTAI CASELE BANUIESC CA AU AVUT SI BANI PTR CONSTRUCTII ?
Salutari din Iasi! Doamna, va spun in primul rand ca va stimez foarte mult, ca abia pot sa estimez dimensiunea incercarilor pe care le-ati traversat pana acum. Empatizez cu Dvs. pana peste poate, o data pentru ca imi aduc aminte de colegul meu Aurel, din scoala generala, cu o dizabilitate notabila, ce-i drept – de intelect, diferita de a lui Rares (oare am retinut bine?), o data pentru ca sunt parinte si inteleg participativ provocarea formarii unui om, o data pentru ca sotia mea se ocupa - ca si profesie - de integrarea copiilor mai greu integrabili (autism, add, adhd, Asperger, Down, tetraplegici) si oarecum cel mai abitir pentru ca eu fac proteze oculare pentru oameni care si-au pierdut, pe langa vedere, globul sau globii oculari cu totul. Imi dau seama cat de provocator a fost sa ridicati acest om pana la aceasta varsta ca sa-l faceti integrabil (inteleg ca este elev la Cuza, corect?). Aveti respectul meu profund pentru asta, eu personal nu sunt convins ca as fi putut duce o asemenea cruce. Permiteti-mi, va rog, sa va expun punctul meu de vedere, nu neaparat dezinteresat, rezonez foarte mult cu situatia Dvs., ci mai degraba, extern: In primul rand, indiferent de dizabilitatea fiului Dvs., societatea in care doriti Dvs. sa-l integrati (si va aplaud pentru asta, fara sa vreau stiu ce se intampla in scolile speciale) este societatea oamenilor fara dizabilitati. Acum.. e posibil sa ma insel, sau sa nu-mi mai aduc aminte precis, au trecut si peste mine cativa ani de cand am terminat liceul, dar.. este nefiresc pentru un adolescent sa fie insotit de mama sa la scoala. Imi imaginez ca Dvs. considerati imperios necesar acest aspect pentru evolutia fiului Dvs., insa, corectati-ma daca gresesc, oare nu se simte umilitor? Eu intram in pamant cand venea cineva sa ma ia de la liceu, era, pentru mine, desconsiderarea suprema a puterii masculului feroce inspre care accedeam si afirmam eu ca ma transform. Bun, acest lucru pur si simplu nu e posibil in cazul fiului Dvs., va trebui sa-l preluati mereu de la scoala, dar va rog sa pastrati in minte - cand vreti sa va insotiti fiul in viata sa sociala, pentru ca, la acel moment, viata sociala este in sala de curs – va rog sa retineti si umilinta pe care o resimtim noi, ca si tineri masculi fortosi (cel putin noi asa ne vedem, va asigur, chiar daca ne cizelam “superputerile” abia dupa facultate). Pe nesimtite, nevoia sa de aparteneta intr-un grup de oameni fara dizabilitati a inceput sa se simta la varsta asta, iar integrarea sa, cu siguranta, a inceput, independent de Dvs. Nevoia de trib a omului este o chestiune ancestrala si onest va spun ca e una benefica si foarte mobilizatoare, in special la baieti. Apoi, fortuit, Rares este in acest moment cvasidependent de prezenta Dvs. – inteleg asta. Si, va place sau nu, aveti dreptate, va fi mereu cvasidependent de cineva. Va intreb, oare nu e momentul sa-i permiteti sa-si dezvolte niste mecanisme sanatoase si asumate de dependenta fata de lumea inconjuratoare in care se va dezvolta pana la final? Nici mie nu-mi convine efemeritatea mea, insa trebuie sa le acceptam si sa le lasam, sa le formam chiar puilor nostri de om uneltele necesare pentru adaptare la lumea in care vor creste ei. Din cate afirma postvorbitoarea Dvs. in acest interviu, (presupun ca este Directorul colegiului), Rares este un elev performant. Aveti incredere in el ca se va descurca pe cont propriu – este, poate, cel mai insemnat combustibil pe care il poate primi un tanar de la parinti la acea varsta, cu mult mai insemnat decat prezenta sau banii. Pentru mine, acel “am incredere in tine ca poti sa zbori cu aripile tale” sigur a fost. Credeti in forta lui de izbanda, viata e lunga si trebuie sa termine singur opera umana pe care ati inceput-o Dvs. Nu va ascund, coincidenta face ca am cunoscut-o pe diriginta lui Rares, cu 14-15 ani in urma, cand eram vicepresedinte in forumul judetean al elevilor, organizatie care a prins grai, in mare parte, gratie implicarii sale in educatia noastra si mentoratului novicilor aidoma mie. Nu-mi vine in minte un dascal mai iscusit, tin minte ca o asociam, inca de atunci, lui Sidney Poitiers din “To Sir, with love”. A fost profesorul care a trezit in mine interesul pentru exprimare, pentru libertate, omul care m-a facut sa constientizez ca nu sunt doar nr. matricol 4207, ca am forta sa devin ce vreau eu. Imi dau seama ca sunteti foarte implicata emotional, nici nu ati avea cum sa nu fiti, insa, din punctul meu de vedere, nu gasesc un profesionist mai potrivit si mai dedicat pentru situatia actuala. Imi aduc aminte si de momentele in care ma punea sa redactez de 5 ori un material pentru un proiect, pentru ca “nu are substanta / nu e nimic inedit / ai folosit limbaj de lemn, etc.”, dar, mai cu seama, imi amintesc ca nimic nu era mai presus pentru domnia sa decat interesul elevului. A fost motorul care pe mine m-a facut adultul de care, cu smerenie, va spun ca are o voce care se aude. Va marturisesc ca nu am nici un interes in a va supara, iar de judecat – nici nu indraznesc, pur si simplu nu sunt capabil. Va spun insa, parerea unui om de la mare distanta – temporala / geografica / conjuncturala: indiferent de cadrele legale, care va pot fi potrivite sau potrivnice, e momentul sa-I permiteti lui Rares sa zboare, fara Dvs., oricat de greu si de dureros ar fi.
Se stie in cadrul institutiei, de către toti, atat elevi cat si profesori ca la clasa s, au facut cu drag eforturi sustinute sa poata fi integrat frumos copilul. Mamei i s.a permis accesul in clasa,timp de peste 1 an, pana cand se pare ca a inceput sa isi asume prerogative pe care nu le avea, sa intervina in relațiile dintre elevii clasei, să spună ca x sau y metoda de predare ii pare nu se stie cum, ca mai bine profesorul x sau elevul y sa fie in felul z. Etc. Lucruri care nu mai aveau nimic in comun cu scopul prezentei dansei acolo. Elevii s.au revoltat, parintii lor au solicitat ca doamna sa nu mai stea in clasa in ore,avand in vedere ca toti copiii din clasa si.au aratat deschiderea si disponibilitatea sa il ajute pe elev sa aiba notite luate, corect scrise, inregistrate, după caz. Dirigintele clasei s.a implicat cum putin probabil ca poate un alt profesor sa o faca mai bine, tot ce se poate doar sa ii fie bine copilului. Sa aiba sansa ,in ciuda handicapului,sa traiasca intr.un colectiv de tineri de varsta lui. Sa i se dea acces,in masura în care se putea, la normalitatea varstei,la un grad necesar de independenta. Din păcate aici pare sa fie o chestiune de orgoliu. Exista in liceu un caz similar - elev nevăzător- adus de tata la școală. Nicio problema acolo. Oare cum se poate? Ce urât cum in loc sa fie apreciate lucrurile de mare dedicare sufleteasca pe care unii prof.le fac, se prefera deturnarea realității in numele "senzaționalului" ieftin.
trist, dar adevarat!
Feicitari, baieti!
Curs valutar
EUR Euro 4.6539 -0.0067
USD Dolarul SUA 3.7867 0.0039
GBP Lira sterlina 5.2607 -0.0127
CHF Francul elvetian 4.0377 0.0005
XAU Gramul de aur 161.1363 -0.4215