Protest la Judecătoria Ploiești. Se judecă doar cauzele urgente

22 Jan 2020 15:11
Protest la Judecătoria Ploiești. Se judecă doar cauzele urgente
Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Ploiești, întrunită la data de 22.01.2020, ora 11:45, în cvorum legal a adoptat următoarele rezoluții:
1. Începând cu data de 23.01.2020 până la retragerea sau
respingerea propunerii legislative de eliminare a pensiilor de serviciu ale
magistraților, se vor judeca doar cauzele urgente, celelalte cauze urmând a fi
amânate.
Se consideră urgențe:
a) În materie penală " dosarele cu măsuri preventive, cauzele date în
competența judecătorului de drepturi și libertăți, dosarele cu
persoane private de libertate, dosarele în care s-a împlinit termenul
de prescripție ori urmează a se împlini în următoarele 6 luni și
cererile de liberare condiționată.
b) În materie civilă " ordinele de protecție, ordonanțele președințiale,
delegarea autorității părintești, cererile de suspendare provizorie a
executării silite, cererile de evacuare pe procedura specială
instituită de art. 1034-1049 Cod procedură civilă, cererile având ca
obiect măsuri asigurătorii, asigurarea dovezilor și încuviințările de
executare silită.
2. Susținerea demersurilor efectuate de personalul auxiliar de
specialitate din cadrul instanțelor judecătorești pentru menținerea pensiei
de serviciu a acestei categorii profesionale.
sursa comunicat de presă

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677