Casa de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti îi invită pe ploieşteni să participe la vernisajul Taberei Internaţionale de Creaţie Plastică “Dan Platon”, ediţia a XI-a. Evenimentul va avea loc vineri, 14 iulie 2017, de la ora 17.00, pe Bulevardul Castanilor din Ploiești, la primul rond dinspre Gara de Sud. Cu această ocazie, Iulian Anghel și formația Galateea vor susține un recital de muzică celtică.
Tabăra Internaţională de Creaţie Plastică “Dan Platon” s-a desfășurat anul acesta în municipiul Ploiești, pentru a marca împlinirea a 420 de ani de la ridicarea localității de la rangul de sat la cel de târg domnesc de către domnitorul Mihai Viteazul.
La această manifestare culturală au participat 10 artişti plastici din ţară şi din străinătate, după cum urmează:
• Ovidiu Paștina - Ploieşti, România
• Florin Șuțu - Ploieşti, România
• Ion Radu - Brăila, România
• Corneliu Drăgan – Târgoviște, România
• Florin Ferendino – Constanța, România
• Petre Chirea – București, România
• Iurie Matei - Republica Moldova
• Marina Șendrea - Republica Moldova
• Janusz Poplawski – Polonia
• Aimilia Meletiou – Grecia
Pe parcursul celor zece ediţii anterioare ale taberei au fost implicaţi în proiect 97 de artiști plastici, din România, Polonia, Bulgaria, Serbia, Anglia, Republica Moldova, Germania. În urma activității de creație artistică au rezultat lucrări de artă plastică şi sculptură care constituie patrimoniul pentru realizarea unei pinacoteci a Municipiului Ploiești.
Sursa foto: http://www.intalnirideconstiinta.ro