România implementează Inițiativa pentru IMM-uri: 540 milioane EURO disponibile pentru IMM-uri

25 Feb 2018 05:41
România implementează Inițiativa pentru IMM-uri: 540 milioane EURO disponibile pentru IMM-uri
Cinci bănci au semnat acorduri de garantare pentru implementarea Inițiativei pentru IMM-uri în România, prin care se oferă finanțări noi pentru întreprinderi din toate regiunile țării. Inițiativa pentru IMM-uri este o colaborare între Grupul BEI (Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții), Guvernul României și Comisia Europeană. Cele cinci bănci participante care au semnat acorduri până în acest moment sunt: Raiffeisen Bank, ProCredit Bank Romania, Banca Comercială Română, Banca Transilvania și BancPost.

Acordurile cu cele cinci bănci urmăresc să faciliteze accesul la finanțare pentru IMM-uri românești, oferindu-se o garanție care acoperă 60% din fiecare credit și dobândă redusă. Se estimează că se vor sprijini aproximativ 3.700 de IMM-uri.

România contribuie la acest instrument cu 100 de milioane de Euro din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, la care se adaugă resurse ale BEI și ale programului Orizont 2020.

Comentând asupra semnării acordurilor, Roger Havenith, Director General Adjunct al FEI, a declarat: ”Inițiativa pentru IMM s-a bucurat de o cerere mare și mă bucur că s-au semnat deja cinci acorduri de garantare. Prin aceste acorduri, se vor finanța 3.700 de IMM-uri în următorii ani. Combinația dintre Fondurile Europene Structurale și de Investiții, resursele Orizont 2020 ale UE și cele ale Grupului BEI permite Fondului European de Investiții să ofere reducerea cerințelor de garantare pentru IMM-uri prin intermediul băncilor participante.”

Vicepreședintele BEI, Andrew McDowell, a declarat: “Aceste cinci bănci sunt instituții importante de creditare a IMM și vor avea un rol crucial în sprijinirea antreprenorilor locali prin Inițiativa pentru IMM. Grupul BEI este angajat ferm în implementarea Inițiativei pentru IMM și ne bucurăm să anunțăm, împreună cu autoritățile române, că aceste cinci bănci vor începe foarte curând să ofere finanțări pentru IMM în România. Avem încredere că aceste acorduri vor avea beneficii pe termen lung pentru mediul de afaceri din România.”

Comentând asupra noii inițiative, Comisarul European pentru Politică Regională Corina Crețu a declarat: ”Mă bucur să văd că afacerile românești pot beneficia de potențialul ridicat al Inițiativei pentru IMM. Antreprenorii români sunt talentați și afacerile mici românești sunt competitive, dar au nevoie de multe ori de un sprijin suplimentar pentru a dezvolta produse inovative, pentru a intra in competiție pe plan global și a crea locuri de muncă în țară. Acesta este obiectivul noii inițiativei. Sper ca România să fie un exemplu în Uniunea Europeană și să convingă și alte State Membre să se alăture Inițiativei pentru IMM.”
Inițiativa pentru IMM este un instrument financiar comun al Grupului BEI și al Comisiei Europene, cu participarea Statelor Membre UE. Instrumentul se implementează în România prin intermediul Programului Operațional Inițiativa pentru IMM-uri aprobat de CE în 2016 și administrat de Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Banca Europeană de Investiţii, banca Uniunii Europene, reprezintă instituţia financiară pentru împrumuturi pe termen lung, fiind deţinută de statele membre ale UE, şi pune la dispoziţie finanţări pe termen lung pentru investiţii solide și durabile.

Fondul European de Investiţii este parte a Grupului BEI și este o instituție specializată în finanțarea de risc pentru IMM. FEI creează şi dezvoltă instrumente de capital de risc şi de creştere, garanţii şi microfinanţare care ţintesc în mod specific acest segment al pieţei.

Sursa foto: http://listelist.com

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Felicitări oamenilor legii!
LOCUITORII DE LA BUCOV CREDETI CA NU STIAU CA TERENUL ESTE MAI JOS DECAT STRADA ,DE CE NU AU INALTAT CURTILE SI TEMELIA LA CASA TREBUIA SA AIVA U1 METRU DE LA DRUM , OARE AU FOST COMOZI ,CA DACA AU FACUT BARTAI CASELE BANUIESC CA AU AVUT SI BANI PTR CONSTRUCTII ?
Salutari din Iasi! Doamna, va spun in primul rand ca va stimez foarte mult, ca abia pot sa estimez dimensiunea incercarilor pe care le-ati traversat pana acum. Empatizez cu Dvs. pana peste poate, o data pentru ca imi aduc aminte de colegul meu Aurel, din scoala generala, cu o dizabilitate notabila, ce-i drept – de intelect, diferita de a lui Rares (oare am retinut bine?), o data pentru ca sunt parinte si inteleg participativ provocarea formarii unui om, o data pentru ca sotia mea se ocupa - ca si profesie - de integrarea copiilor mai greu integrabili (autism, add, adhd, Asperger, Down, tetraplegici) si oarecum cel mai abitir pentru ca eu fac proteze oculare pentru oameni care si-au pierdut, pe langa vedere, globul sau globii oculari cu totul. Imi dau seama cat de provocator a fost sa ridicati acest om pana la aceasta varsta ca sa-l faceti integrabil (inteleg ca este elev la Cuza, corect?). Aveti respectul meu profund pentru asta, eu personal nu sunt convins ca as fi putut duce o asemenea cruce. Permiteti-mi, va rog, sa va expun punctul meu de vedere, nu neaparat dezinteresat, rezonez foarte mult cu situatia Dvs., ci mai degraba, extern: In primul rand, indiferent de dizabilitatea fiului Dvs., societatea in care doriti Dvs. sa-l integrati (si va aplaud pentru asta, fara sa vreau stiu ce se intampla in scolile speciale) este societatea oamenilor fara dizabilitati. Acum.. e posibil sa ma insel, sau sa nu-mi mai aduc aminte precis, au trecut si peste mine cativa ani de cand am terminat liceul, dar.. este nefiresc pentru un adolescent sa fie insotit de mama sa la scoala. Imi imaginez ca Dvs. considerati imperios necesar acest aspect pentru evolutia fiului Dvs., insa, corectati-ma daca gresesc, oare nu se simte umilitor? Eu intram in pamant cand venea cineva sa ma ia de la liceu, era, pentru mine, desconsiderarea suprema a puterii masculului feroce inspre care accedeam si afirmam eu ca ma transform. Bun, acest lucru pur si simplu nu e posibil in cazul fiului Dvs., va trebui sa-l preluati mereu de la scoala, dar va rog sa pastrati in minte - cand vreti sa va insotiti fiul in viata sa sociala, pentru ca, la acel moment, viata sociala este in sala de curs – va rog sa retineti si umilinta pe care o resimtim noi, ca si tineri masculi fortosi (cel putin noi asa ne vedem, va asigur, chiar daca ne cizelam “superputerile” abia dupa facultate). Pe nesimtite, nevoia sa de aparteneta intr-un grup de oameni fara dizabilitati a inceput sa se simta la varsta asta, iar integrarea sa, cu siguranta, a inceput, independent de Dvs. Nevoia de trib a omului este o chestiune ancestrala si onest va spun ca e una benefica si foarte mobilizatoare, in special la baieti. Apoi, fortuit, Rares este in acest moment cvasidependent de prezenta Dvs. – inteleg asta. Si, va place sau nu, aveti dreptate, va fi mereu cvasidependent de cineva. Va intreb, oare nu e momentul sa-i permiteti sa-si dezvolte niste mecanisme sanatoase si asumate de dependenta fata de lumea inconjuratoare in care se va dezvolta pana la final? Nici mie nu-mi convine efemeritatea mea, insa trebuie sa le acceptam si sa le lasam, sa le formam chiar puilor nostri de om uneltele necesare pentru adaptare la lumea in care vor creste ei. Din cate afirma postvorbitoarea Dvs. in acest interviu, (presupun ca este Directorul colegiului), Rares este un elev performant. Aveti incredere in el ca se va descurca pe cont propriu – este, poate, cel mai insemnat combustibil pe care il poate primi un tanar de la parinti la acea varsta, cu mult mai insemnat decat prezenta sau banii. Pentru mine, acel “am incredere in tine ca poti sa zbori cu aripile tale” sigur a fost. Credeti in forta lui de izbanda, viata e lunga si trebuie sa termine singur opera umana pe care ati inceput-o Dvs. Nu va ascund, coincidenta face ca am cunoscut-o pe diriginta lui Rares, cu 14-15 ani in urma, cand eram vicepresedinte in forumul judetean al elevilor, organizatie care a prins grai, in mare parte, gratie implicarii sale in educatia noastra si mentoratului novicilor aidoma mie. Nu-mi vine in minte un dascal mai iscusit, tin minte ca o asociam, inca de atunci, lui Sidney Poitiers din “To Sir, with love”. A fost profesorul care a trezit in mine interesul pentru exprimare, pentru libertate, omul care m-a facut sa constientizez ca nu sunt doar nr. matricol 4207, ca am forta sa devin ce vreau eu. Imi dau seama ca sunteti foarte implicata emotional, nici nu ati avea cum sa nu fiti, insa, din punctul meu de vedere, nu gasesc un profesionist mai potrivit si mai dedicat pentru situatia actuala. Imi aduc aminte si de momentele in care ma punea sa redactez de 5 ori un material pentru un proiect, pentru ca “nu are substanta / nu e nimic inedit / ai folosit limbaj de lemn, etc.”, dar, mai cu seama, imi amintesc ca nimic nu era mai presus pentru domnia sa decat interesul elevului. A fost motorul care pe mine m-a facut adultul de care, cu smerenie, va spun ca are o voce care se aude. Va marturisesc ca nu am nici un interes in a va supara, iar de judecat – nici nu indraznesc, pur si simplu nu sunt capabil. Va spun insa, parerea unui om de la mare distanta – temporala / geografica / conjuncturala: indiferent de cadrele legale, care va pot fi potrivite sau potrivnice, e momentul sa-I permiteti lui Rares sa zboare, fara Dvs., oricat de greu si de dureros ar fi.
Se stie in cadrul institutiei, de către toti, atat elevi cat si profesori ca la clasa s, au facut cu drag eforturi sustinute sa poata fi integrat frumos copilul. Mamei i s.a permis accesul in clasa,timp de peste 1 an, pana cand se pare ca a inceput sa isi asume prerogative pe care nu le avea, sa intervina in relațiile dintre elevii clasei, să spună ca x sau y metoda de predare ii pare nu se stie cum, ca mai bine profesorul x sau elevul y sa fie in felul z. Etc. Lucruri care nu mai aveau nimic in comun cu scopul prezentei dansei acolo. Elevii s.au revoltat, parintii lor au solicitat ca doamna sa nu mai stea in clasa in ore,avand in vedere ca toti copiii din clasa si.au aratat deschiderea si disponibilitatea sa il ajute pe elev sa aiba notite luate, corect scrise, inregistrate, după caz. Dirigintele clasei s.a implicat cum putin probabil ca poate un alt profesor sa o faca mai bine, tot ce se poate doar sa ii fie bine copilului. Sa aiba sansa ,in ciuda handicapului,sa traiasca intr.un colectiv de tineri de varsta lui. Sa i se dea acces,in masura în care se putea, la normalitatea varstei,la un grad necesar de independenta. Din păcate aici pare sa fie o chestiune de orgoliu. Exista in liceu un caz similar - elev nevăzător- adus de tata la școală. Nicio problema acolo. Oare cum se poate? Ce urât cum in loc sa fie apreciate lucrurile de mare dedicare sufleteasca pe care unii prof.le fac, se prefera deturnarea realității in numele "senzaționalului" ieftin.
trist, dar adevarat!
Curs valutar
EUR Euro 4.6552 0.0013
USD Dolarul SUA 3.7813 -0.0054
GBP Lira sterlina 5.2837 0.0230
CHF Francul elvetian 4.0473 0.0096
XAU Gramul de aur 161.6184 0.4821