Sărbătoare la Gorgota! A început Festivalul Meșteșugarilor (GALERIE FOTO/VIDEO)

29 Jul 2017 14:50
Primăria și Consiliul Local Gorgota desfășoară astăzi o nouă ediție a "Festivalului Meșteșugarilor, Tradiție și continuitate!" Evenimentul a fost deschis oficial cu puțin timp în urmă, în prezența autorităților județene, dar și a unor invitați de peste Prut. Oficialitățile au depus mai întâi coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cel care acum peste 150 de ani a ridicat localitatea la rang de comună. A urmat apoi o scurtă slujbă religioasă oficiată de preoții comunei, după care toți cei prezenți au vizitat standurile meșteșugarilor. Vizitatorii au ocazia să vadă, printre altele, cum se modelează lutul la roata olarului, cum se împletește rogojina sau cum se prelucrează lemnul. Comuna Gorgota este recunoscută pentru calitatea lutului care se găsește aici. "Festivalul Meșteșugarilor, Tradiție și continuitate!" este marca înregistrată a comunei Gorgota la OSIM și își propune, așa cum îi spune și titlul, să ducă tradiția mai departe.
Festivalul Meșteșugarilor din Gorgota continuă acum cu un adevărat spectacol. Pe lângă copiii și ansamblurile de dansuri ale localității, pe scenă vor urca Nicu Paleru, Emilia Ghinescu, Maria Văduva, Georgiana Lăpădat, Alberto de la Ploiești, Mileta Popa, Lucian Popa, Silvia Chifiriuc, Carolina Bălan și Zguby. Iar la final, autoritatea locală a pregătit un foc de artificii.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677