Scandal, aseara, in curtea Spitalului Judetean Prahova, provocat de rudele unui pacient. A fost nevoie de interventia fortelor de ordine!

30 Nov 2020 08:22
Scandal, aseara, in curtea Spitalului Judetean Prahova, provocat de rudele unui pacient. A fost nevoie de interventia fortelor de ordine!
Scandal, aseara, in curtea Spitalului Judetean Prahova, provocat de rudele unui pacient. A fost nevoie de interventia fortelor de ordine!

Potrivit Politiei Prahova, duminica, în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Secției Nr.2 Poliție Ploiești, au fost sesizați cu privire la faptul că, mai multe persoane s-ar manifesta zgomotos în fața Spitalului Județean de Urgență Ploiești.

Polițiștii, împreună cu jandarmi și reprezentați din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că mai multe persoane, fiind aparținători ai unui bărbat de 54 de ani, internat la Spitalul Județean de Urgență, tulbură liniștea și ordinea publică.

De asemenea, un tânăr ar fi aruncat cu o piatră în momentul manifestărilor și ar fi lovit una dintre ambulanțele parcate în curtea spitalului.

În cauză au fost aplicate 5 sancțiuni la Lg 61/1991 și 10 sancțiuni la Lg 55/2020 în valoare de 15.000 de lei și întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Totodată cercetările sunt continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale în consecință.

Foto ilustrativ

Reamintim cetățenilor că suntem la datorie și aplicam legea în litera și spiritul ei.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677