Seară Piotr Ilici Ceaikovski, la Filarmonica “Paul Constantinescu”

19 Mar 2018 12:32
Seară Piotr Ilici Ceaikovski, la Filarmonica “Paul Constantinescu”
Filarmonica “Paul Constantinescu” pregătește un nou concert-eveniment joi, 22 martie, când vă invită la o seară Piotr Ilici Ceaikovski. Programul cuprinde Concertul nr. 1 în si bemol minor, pentru pian și orchestră op. 23 și Suita “Spărgătorul de nuci“, op. 71 A. La pupitrul orchestrei simfonice se va afla maestrul Ilarion Ionescu Galați, iar solistă va fi pianista Daria Tudor, ce se numără printre cei mai talentați fosti elevi ai Colegiului de Artă Carmen Sylva din Ploiești.
Violonist, dirijor și director onorific al Filarmonicii din Ploiești, Ilarion Ionescu Galați reușește mereu să suprindă publicul. A dirijat toate orchestrele naționale, iar în străinătate a condus orchestre simfonice din Italia, Statele Unite ale Americii, Elveția, Spania, Rusia, China, Japonia, Mexic, Mongolia, Franța, Belgia, Germania, Turcia, Grecia, Austria, Suedia, Finlanda, Danemarca, Olanda și altele.
Daria Tudor a susținut primul concert la vârsta de 9 ani, alături de Orchestra de Cameră Radio şi dirijorul Alexandru Ganea, în Studioul “Mihail Jora” al Radiodifuziunii Române. Despre ea maestrul Galați afirma, în 2007, că este “…un copil de o excepţională valoare... “. A cântat pe scenele filarmonicilor din Iaşi, Sibiu, Piteşti, Craiova, în Sala Mare şi în Sala “Studio” a Ateneului Român, în Studioul “Mihail Jora” al Societății Române de Radio, la "St. Martin in the Fields" - Londra, în Franzosische Friedrichstadtkirche - Berlin, la "Artists Homes" - Berlin, la "Akishino Music Hall" - Kyoto, pe scena "Radialsystem V" - Berlin, pe Scena ICR – Berlin, pe Scena Mare a Teatrului “Givatayim” din Tel Aviv, în Sala “Atelier” a TNB, pe Scena Mare a Consevatorului Regal - Koninklijk din Bruxelles etc.
Programul serii cuprinde Concertul nr. 1 în si bemol minor, pentru pian și orchestră op. 23, lucrare scrisă într-o singură lună, în 1874. S-a auzit prima dată în 1875, la Boston, unde a avut un succes răsunător. Astăzi, orice pianist de anvergură îşi face un titlu de glorie din a stăpâni această partitură. La baletul „Spărgătorul de nuci” Ceaikovski a început să lucreze în ianuarie 1892, iar trei luni mai târziu îl finaliza. Ulterior a extras șase scene pe care le-a reunit în Suita "Spărgătorul de nuci", Op. 71a. Spărgătorul de nuci” s-a bucurat de un mare succes, fiind montat de nenumărate ori, lucru de care nu s-a mai bucurat un alt balet clasic.
Preţul unui bilet este de 20 de lei - întreg, 15 lei - pensionar şi 10 lei - elev şi student. Acestea pot fi achiziţionate atât online, pe www.filarmonicaploiesti.eu cât şi de la Casa de Bilete a Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti şi de la Agenția Teatrală.
În plus, ne bucurăm să vă anunţăm că în perioada 30 - 31 martie, Filarmonica "Paul Constantinescu" găzduieşte cea de-a doua ediţie a Concursului Internaţional de Vioară şi Violă "Muzica Uneşte România", organizat sub înaltul patronaj al Primăriei municipiului Ploieşti.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
VA ROG SA IMI SPUNETI CAND SE DESCHIDE CENTRUL DE VACCINARE DE LA SCOALA GENERALA NR 28,SALA DE SPORT.
la multyi ani cu multa sananate.noi sucese, fericire si iubitre
Felicitari pentru organizarea si functionarea centrului de vaccinari din cadrul spitalului Boldescu, Ploiesti.M-am vaccinat pe data de 22.01.2021, orele 18.Totul s-a derulat la ora fixata, fara intarzieri,cu mult profesionalism si amabilitate[trei doamne asistente si dr. Luchian].Aproape ca nu-mi venea sa cred ca se poate si la noi asa!!
felicitari domnul primar si multa sanatate vati gandit foarte bine pentru batrani care sunt in varsta cu siguranta se va bucura da acesta ideie
Vreau sa ma vaccinez
Curs valutar
EUR Euro 4.8746 0.0002
USD Dolarul SUA 4.0195 0.0090
GBP Lira sterlina 5.4869 -0.0023
CHF Francul elvetian 4.5190 -0.0038
XAU Gramul de aur 239.1954 -0.8098