Sedinta de urgenta la Primaria Ploiesti, in a doua zi de Paste! Se doreste declararea starii de alerta locala pentru mormanele de gunoaie neridicate din oras

03 May 2021 15:10
Sedinta de urgenta la Primaria Ploiesti, in a doua zi de Paste! Se doreste declararea starii de alerta locala pentru mormanele de gunoaie neridicate din oras
Comunicat de presa Primaria Ploiesti:
Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a convocat, în regim de urgență, conducerea primăriei, pentru luarea măsurilor ce se impun în ceea ce priveşte situația grămezilor de gunoaie neridicate, de mai bine de o săptămâna, din oraș.

„Incapacitatea operatorului de salubritate de a ridica deșeurile menajere de la populație, conform contractului pe care îl are cu cetățenii Ploieștiului, creează o stare potenţiatoare de situaţii de urgenţă, punând în pericol sănătatea ploieştenilor şi putând genera eventuale epidemii şi înmulţirea şobolanilor în oraş. De aceea, voi convoca marţi,4 mai a.c., Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a constata iminenţa amenințării sănătăţii şi siguranţei ploieştenilor şi vom solicita prefectului convocarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în vederea constatării şi declarării stării de alertă la nivel local”, a declarat primarul Volosevici.
Neridicarea regulată a gunoiului de la platformele menajere şi de la cetăţeni, coroborat cu temperaturile ridicate, provoacă dezvoltarea focarelor de infecţie şi constituie un atac la sănătatea populaţiei din Ploieşti. Odată constatată starea de alertă în localităţile, unde operatorul de salubritate nu îşi onorează contractul, va exista posibilitatea ca Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) să rezilieze contractul cu actualul operator sau să contracteze, prin procedură de urgenţă, până la remedierea situaţiei, un alt operator.
Reamintim ploieştenilor că Primăria Ploieşti nu poate rezilia contractul de ridicare a gunoiului menajer întrucât acest contract este manageriat şi gestionat de A.D.I., singura structură care poate lua măsuri în ceea ce priveşte acest contract.
„La nivelul municipiului Ploieşti vom analiza posibilitatea de a rezilia contractul pe care Ploieştiul îl are cu operatorul de salubritate pentru activitatea de curăţenie căi publice, sau de a face contract (în baza unei proceduri de urgenţă) cu un alt operator care să asigure curăţenia în Ploieşti, pe perioada stării de alertă, constatată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cu tarife care să nu depăşească valorile din contractul cu actualul operator, decizia finală urmând să fie luată prin votul Consiliului Local, într-o şedinţă pe care o vom convoca imediat după decizia CJSU.
Voi continua să transmit plângeri către Garda de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Direcţia de Sănătate Publică, în speranţa că aceste instituţii vor aplica sancţiunile stabilite prin lege şi vor constata EVIDENŢA că Ploieştiul s-a transformat într-un focar de infecţie, un adevărat pericol pentru protecţia mediului şi un atac la sănătatea populației.
Pentru disconfortul creat ploieștenilor şi lipsa de respect faţă de oamenii corecți, plătitori de taxe şi impozite, într-un context pandemic care impune cetățenilor şi agenților economici măsuri deosebite, toleranța mea este ZERO.
În sensul celor afirmate anterior, voi transmite adrese oficiale, însoțite de acte constatatoare doveditoare, filmări şi fotografii tuturor factorilor de decizie la nivel local şi național pentru aplicarea tuturor măsurilor legale pentru stoparea acestei încercări de a transforma Ploieștiul într-o rampă de gunoi.
Demersul meu nu va înceta până nu vom avea din nou un oraș curat! „ declară primarul Andrei Volosevici.
DIRECŢIA COMUNICARE, RELAŢII PUBLICE

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677