Senatorul PNL, Iulian Dumitrescu, invitat la dineul oferit de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române reprezentanților Partidului Național Liberal

04 Jun 2018 19:18
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române a luat parte la finalul saptamanii trecute la o ceremonie și un dineu oferite reprezentanților Partidului Național Liberal, cu ocazia împlinirii a 135 de ani de la inaugurarea Castelului Peleș și a Centenarului încheierii Primului Răboi Mondial și al Marii Uniri. Le eveniment a fost prezent si senatorul PNL, Iulian Dumitrescu: "Cu aducere aminte față de momentele în care înaintașii noștri liberali și regii României au făurit istoria României unite și moderne, am participat săptămâna trecută la dineul oferit la Castelul Peleș de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, reprezentanților PNL. O întâlnire la care, pentru mine, a fost vorba de mândria de a face parte din marea familie a liberalilor și de asumarea de către PNL a responsabilităților privind viitorul acestei țări. Îmi exprim aprecierea și respectul față de modul în care Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a reușit să pună în valoare legătura dintre Casa Regală și PNL, în contextul împlinirii a 135 de ani de la inaugurarea Castelului Peleș și a celebrării Centenarului Marii Uniri.", a scris Iulian Dumitrescu pe pagina sa de facebook.

Sursa foto: facebook

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677