Polițiștii rutieri continuă acțiunile pentru depistarea autovehiculelor cu care se efectuează transport de persoane fără a deține autorizație de taximetrie. O nouă razie a fost organizată marți, în intervalul orar 11.00-13.30,.
"Cu această ocazie, pe D.C. 58, în comuna Bucov, au fost identificați doi bărbați (unul de 60 de ani, din Urlați, iar celălalt de 66 de ani, din Bucov), care transportau patru, respectiv trei persoane, pe ruta Ploiești-Bucov-Pleașa", spun reprezentanții IJP Prahova.
Cei doi conducători auto au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 1.000 lei fiecare, în același timp fiind dispusă măsura reținerii certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu nr. de înmatriculare, în vederea suspendării dreptului de utilizare a vehiculelor pentru o perioadă de 6 luni.
foto arhivă