Trafic oprit pe Centura de Vest a Ploieștiului la intersecția cu DN1 A. Pe carosabil s-a scurs o substanță explozivă (FOTO/VIDEO)

02 Oct 2017 18:56
Trafic oprit pe Centura de Vest a Ploieștiului la intersecția cu DN1 A. Pe carosabil s-a scurs o substanță explozivă (FOTO/VIDEO)
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră circulaţia rutieră este oprită pe DN1, pe tronsonul kilometric 61+800 - 60+100, din cauza unui incident în care a fost implicat un transport special, însoțit de jandarmi (se scurg nitrați rezultati din rasturnarea unui butoi aflat într-unul din camioane). Traficul este oprit pe ambele sensuri de mers, pentru a se curăța zona. Pe sensul de mers către București autovehiculele sunt redirecționate prin municipiul Ploiești, iar pe celălalt sens sunt deviate prin zona Parcului Municipal Ploiești.
Potrivit ISU Prahova, scurgerile de nitrat provin dintr-un camion în care se aflau 64 de butoaie cu substanță a câte 220 de litri. Opt dintre acestea au ajuns pe carosabil, însă nu toate s-au și spart. Este vorba despre o substanță periculoasă, explozivă la contactul cu un mijloc de încălzire. 5 echipaje ISU procedeaza la diluarea substanței cu apă

Sursa img: ISU Prahova

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
La Poiana observ o activitate intensa a Primariei,Scolii si Bisericii.Inseamna ca acolo sunt oameni sufletisti si ospitalieri.Am sa vin vara asta o fuga din Spania.
Nu am avut niciun dubiu... Felicitări unui OM printre oameni! Din toată inima, felicitări domnului Primar VLAD OPREA care a schimbat fața orașului Sinaia din temelii! Bravo celui mai cald, sufletist, sociabil, bun gospodar și iubitor al locuitorilor și al orașului Sinaia! Vă suntem aproape și vă susținem astfel încât, umăr lângă umăr, pas lângă pas, să transformați Sinaia în cel mai frumos și înfloritor oraș din România. Cu toată prețuirea, o locuitoare mândră de primarul și orașul în care trăiește!
Și independent dacă era, tot el obținea cele mai multe voturi.
Sinaia redevine Perla Carpaților si Perla Europei! Felicitări Vlad Oprea!
Apreciez ca PMP promoveaza tinerii intelectuali ai acestui oras , in conducerea primariei Ploiesti Domnul Lector universitar Dragos Radulescu este persoana cea mai potrivită pentru aceasta functie! Ne trebuie un primar care sa vina cu un plan de dezvoltare a.orasului, modernizarea lui.La cat petrol s-a extras din subsolul judetului Prahova, ce venituri a adus la bugetul de stat, Ploiestiul trebuia sa aiba strazile pavate cu marmura! De gunoaie dragi ploiesteni, trebuie sa se ocupe sectia de gospodarie comunala a primariei.Sa fim si noi cu bun simt, sa iubim orasul , sa nu aruncam la intamplare gunoaiele pe strada sau in afara ghenelor de gunoi.Propun sa fie instituite amenzi pentru asociatiile de locatari si pentru cetatenii indisciplinati.Educatia face diferenta ! Doresc mult succes domnului candidat Dragos Rădulescu!
Curs valutar
EUR Euro 4.8744 0.0000
USD Dolarul SUA 4.1145 0.0000
GBP Lira sterlina 5.3849 0.0000
CHF Francul elvetian 4.5485 0.0000
XAU Gramul de aur 252.5738 0.0000