Un absolvent al Colegiului Național I.L.Caragiale din Ploiești a fost admis cu cea mai mare medie la Facultatea de Chimie Aplicată și Tehnologie din cadrul Universității Politehnica București

25 Sep 2017 19:01
Mândrie mare în rândul profesorilor de la Colegiul Național Ion Luca Caragiale din Ploiești. Unitatea de învățământ a dat studentul admis cu cea mai mare medie de anul acesta la Facultatea de Chimie Aplicata și Tehnologie din cadrul Universității Politehnica București. Reprezentanții colegiului ploieștean au primit chiar și o diplomă de la reprezentanții universității.

"Astazi a fost recunoscuta încă odată valoarea învățământului din Colegiu Național I. L. Caragiale Ploiesti. Am trăit un moment emoționant când am fost premiata de Rectorul Universității Politehnica București și de Președintele Senatului aceleiași Universitati. Ocazia a fost prilejuită de intrarea cu media cea mai mare, 9,93, a absolventului nostru Matei Andrei Laurentiu la Fac. de Chimie Aplicata și Tehnologie. Am avut bucuria de a avea alaturi de mine și pe profesoara lui de Chimie d-na Marcela Caminschi. A fost un arc peste generații deoarece d-na Caminschi a fost și profesoara mea când eram liceana." este mesajul postat de pe o retea de socializare Carmen Bajenaru, directorul Colegiului National I.L. Caragiale din Ploiesti

Sursa foto: facebook

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677