Un ploieștean,cercetat după ce a omis să declare că a fost plecat din țară și s-a dus la spital

29 Mar 2020 10:10
Un ploieștean,cercetat după ce a omis să declare că a fost plecat din țară și s-a dus la spital
Polițiștii au fost sesizați aseara, în jurul orelor 22.00, de un reprezentant al unei unități spitalicești din municipiul Ploiești cu privire la faptul că, un bărbat s-a prezentat cu simptome specifice virozei și a omis să declare că în cursul lunii s-ar fi întors din Germania.
*În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, barbătul în vârstă de 62 de ani, din Ploiești, ar fi călătorit în statul german și ar fi revenit în țară în data de 16 martie. În cauză a fost deschis un dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omisiunea declarării unor informații, totodată fiind înștiințată Direcția de Sănătate Publică*, a transmis IJP Prahova.
Bărbatul este acum in spital, izolat, fiind suspect, și se va face și testarea.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677