Un prahovean, recidivist, arestat pentru comiterea unei înșelăciuni cu prejudiciu în valoare de 50.000 euro

28 Jan 2020 09:10
Un prahovean, recidivist, arestat pentru comiterea unei înșelăciuni cu prejudiciu  în valoare de 50.000 euro
Un tânăr prahovean se pare că nu vrea să renunțe la vechile obiceiuri. Recidivist fiind, a ajuns din nou pe mâna polițiștilor. Acum, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției nr. 1 Ploiești efectuează cercetări, tânărul prahovean, în vârstă de 27 de ani, fiind acuzat că pe 16 decembrie 2019, ar fi înșelat reprezentanții unei societăți comerciale cu suma de cca. 50.000 Euro, cu prilejul efectuării unui transport de componente metalice pentru aeronave.
Bărbatul a fost depistat, joi, 23 ianuarie, în municipiul Ploiești, reținut pentru 24 de ore, și ulterior a fost prezentat Judecătoriei Ploiești, care a dispus arestarea sa preventivă, pentru 30 de zile.
Se pare că tânărul are o firmă de transport și găsea clienții pe bursa de transport.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677