Veniturile obținute din vânzarea proprietăților imobiliare din patrimoniul afacerilor trebuie declarate până la data de 30 iulie

14 Jun 2017 11:20
Veniturile obținute din vânzarea proprietăților imobiliare din patrimoniul afacerilor trebuie declarate până la data de 30 iulie
Fiscul atenționează dezvoltatorii imobiliari persoane fizice să declare veniturile obținute din vânzarea proprietăților imobiliare din patrimoniul afacerilor până la data de 30 iulie

Conducerea ANAF a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România, cărora le-a fost adus la cunoștință faptul că dezvoltatorii imobiliari persoane fizice trebuie să declare până la data de 30 iulie a.c. veniturile obținute din vânzarea proprietăților imobiliare din patrimoniul afacerilor.
In urma unei analize de risc efectuate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-a constatat că există nenumărate situații în care contribuabilii persoane fizice au declarat impozit pe venit din vânzarea proprietăților imobiliare, din patrimoniul personal, în condițiile în care aceștia erau obligați la plata impozitului pe venitul din proprietăți imobiliare din patrimoniul afacerii, așa cum prevede Codul Fiscal la Capitolul privind impozitul pe venit - "Venituri din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal".
Având în vedere acest fapt, contribuabilii persoane fizice sunt invitati să-și clarifice situația fiscală referitoare la declararea și plata impozitului pe veniturile obținute din vânzarea proprietăților imobiliare din patrimoniul afacerii până la data de 30.07.2017. După această dată, acești contribuabili persoane fizice vor fi supuși inspecției fiscale, în baza analizei de risc efectuate.
Pentru a obține mai multe informații contribuabilii pot contacta A.N.A.F., apelând Serviciul de Indrumare și Asistență Contribuabili la nr. 031.40.39.160 sau completând Formularul unic de Contact, disponibil pe site-ul www.anaf.ro.

Sursa foto: /patch.com

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Apreciez ca PMP promoveaza tinerii intelectuali ai acestui oras , in conducerea primariei Ploiesti Domnul Lector universitar Dragos Radulescu este persoana cea mai potrivită pentru aceasta functie! Ne trebuie un primar care sa vina cu un plan de dezvoltare a.orasului, modernizarea lui.La cat petrol s-a extras din subsolul judetului Prahova, ce venituri a adus la bugetul de stat, Ploiestiul trebuia sa aiba strazile pavate cu marmura! De gunoaie dragi ploiesteni, trebuie sa se ocupe sectia de gospodarie comunala a primariei.Sa fim si noi cu bun simt, sa iubim orasul , sa nu aruncam la intamplare gunoaiele pe strada sau in afara ghenelor de gunoi.Propun sa fie instituite amenzi pentru asociatiile de locatari si pentru cetatenii indisciplinati.Educatia face diferenta ! Doresc mult succes domnului candidat Dragos Rădulescu!
Nu e mare deranj ca, o dată pe zi, să vină cu o cisternă şi să spele. Prezenţa porumbeilor, în afară de faptul că este o imagine încântătoare, este şi un semn că oraşul este încă sănătos, cu toată poluarea care îl opresează. Nu condamnaţi porumbeii, ci nepăsarea!
Dar apa calda in scoala cand o sa asigurati? Sc. Emil Palade din vest nu are apa calda, nici la scoala nici la gradinita.
Acesta este tatal meu !💞🤗*
Ăsta e tatăl meu🤗❤️
Curs valutar
EUR Euro 4.8582 -0.0013
USD Dolarul SUA 4.0972 -0.0226
GBP Lira sterlina 5.3220 -0.0225
CHF Francul elvetian 4.5132 -0.0096
XAU Gramul de aur 257.4245 0.2725