Veste bună pentru angajații SGU Ploiești de la directorul societății

11 Oct 2017 16:39
Veste bună pentru angajații SGU Ploiești de la directorul societății
Comunicat de presă


În calitate de Director General al Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești SRL, aduc la cunoștința opiniei publice faptul că astăzi, miercuri, 11.10.2017, planul de redresare financiară și cererea de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale ale societății noastre au fost aprobate de către ANAF Prahova, astfel încât, odată cu deblocarea conturilor bancare, Direcția Economică va proceda la plata salariilor aferente lunii august 2017 către angajații unității.

În toată această perioadă, de la momentul la care am preluat mandatul provizoriu de management, am fost pus în situația de a găsi soluții urgente la probleme despre care nu am avut cunoștință, considerând că rezolvarea acestora are întâietate în fața acțiunilor de dezmințire a acuzațiilor publicate în diferitele articole de presă, menite a discredita acțiunile mele și societatea, împotriva stabilității și bunei desfășurări a activității SGU Ploiești S.R.L.

Pe această cale, țin să îi asigur pe angajații societății noastre că vineri, 13.10.2017, vor încasa salariul aferent lunii august 2017, iar în cursul săptămânii viitoare vor fi emise și salariile aferente lunii septembrie 2017. De asemenea, închei prin a mulțumi fiecărui angajat în parte pentru profesionalismul, înțelegerea și comportamentul complet asumat față de buna funcționare a societății, dovedite în această perioadă extrem de dificilă pentru dumnealor și familiile acestora. În fata dumnealor, mă înclin!


Director General
Ovidiu Negulescu

Sursa foto: facebook

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
La Poiana observ o activitate intensa a Primariei,Scolii si Bisericii.Inseamna ca acolo sunt oameni sufletisti si ospitalieri.Am sa vin vara asta o fuga din Spania.
Nu am avut niciun dubiu... Felicitări unui OM printre oameni! Din toată inima, felicitări domnului Primar VLAD OPREA care a schimbat fața orașului Sinaia din temelii! Bravo celui mai cald, sufletist, sociabil, bun gospodar și iubitor al locuitorilor și al orașului Sinaia! Vă suntem aproape și vă susținem astfel încât, umăr lângă umăr, pas lângă pas, să transformați Sinaia în cel mai frumos și înfloritor oraș din România. Cu toată prețuirea, o locuitoare mândră de primarul și orașul în care trăiește!
Și independent dacă era, tot el obținea cele mai multe voturi.
Sinaia redevine Perla Carpaților si Perla Europei! Felicitări Vlad Oprea!
Apreciez ca PMP promoveaza tinerii intelectuali ai acestui oras , in conducerea primariei Ploiesti Domnul Lector universitar Dragos Radulescu este persoana cea mai potrivită pentru aceasta functie! Ne trebuie un primar care sa vina cu un plan de dezvoltare a.orasului, modernizarea lui.La cat petrol s-a extras din subsolul judetului Prahova, ce venituri a adus la bugetul de stat, Ploiestiul trebuia sa aiba strazile pavate cu marmura! De gunoaie dragi ploiesteni, trebuie sa se ocupe sectia de gospodarie comunala a primariei.Sa fim si noi cu bun simt, sa iubim orasul , sa nu aruncam la intamplare gunoaiele pe strada sau in afara ghenelor de gunoi.Propun sa fie instituite amenzi pentru asociatiile de locatari si pentru cetatenii indisciplinati.Educatia face diferenta ! Doresc mult succes domnului candidat Dragos Rădulescu!
Curs valutar
EUR Euro 4.8730 -0.0007
USD Dolarul SUA 4.1185 0.0050
GBP Lira sterlina 5.3917 0.0212
CHF Francul elvetian 4.5396 -0.0091
XAU Gramul de aur 253.9661 0.3176