Vezi aici programul Stării Civile Ploiești de 1 iunie și de Rusalii

29 May 2017 14:12
Vezi aici programul Stării Civile Ploiești de 1 iunie și de Rusalii
Primăria Municipiului Ploiești informează cetățenii că, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Ploiești va funcționa după un program special cu publicul, în perioada 1 iunie – 5 iunie 2017.

Astfel, Serviciul Stare Civilă va funcționa în zilele de vineri, 2 iunie 2017, sâmbătă 3 iunie și luni, 5 iunie, între orele 09.00 – 12.00, urmând a se realiza doar activități privind înregistrarea deceselor, iar joi, 1 iunie 2017, respectiv duminică, 4 iunie a.c., va fi închis.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
As dori sa știu dacă aceasta lege, respectiv 209/14.03.20 este valabila și dacă se întra în vacanta de paste... 06_20 04 20?
Domnule Director al DSP PRAHOVA VA ROG SA IMPUNETI SI SA CERETI MASURI MAI BUNE ( DURE) PTR CETATENII ROMANI VENITI ACASA SI CARE SUNT IN CARANTINA LA DOMICILIU. 1) Trebuiesc instintate primariile si organele de politie de pe raa localitatilor unde acestia locuiesc 2)Intrebati in ce spatii se autoizoleaza si cu ce membrii ai familiei unde vin sa locuiasca vor sta 3) In momentul in care vin in locuinta respectiva si intra in contact cu ceilalti membri ai familiei,obligatoriu si acestia trebuiesc sa intre in autoizolare. 4) Daca membrii ai familiei care ii primesc in domiciliul lor lucreaza ,trebuiesc intrebati unde lucreaza si luat legatura cu angajatorul lor care va fi anuntat ca acestia au rude care sunt in autoizolare la domiciliu si sa nu fie primiti la munca 5) Acestia( inclusiv gazdele-rudele)trebuiesc informate cu privire la respectarea carantinei ,autoizolarii si cu masurile care se iau in conditiile in care acestia nu respecta legea ( amenzile si inchisoarea) ptr a nu spune ca nu au stiut. Este imperios impunerea acestor reguli ptr a se putea stopa raspandirea acestui virus si a nu ajunge in situatia Italiei. Multumesc anticipat ptr aplecarea dvs catre aceasta rugaminte a mea.
Cum sa nu intri in panica cand te duci la magazine si nu mai găsești o pâine, mălai sau macar drojdie si faina sa faci o pâine.... pai normal ca intri in panica cand vezi refturile goale
Nu doresc sa mai treca cineva prin cosmaru de inundatii,Doamne Ajuta
ERA BINE DE SPUS, SCRIS, CA ACESTI ARBORI MELIFERI EVODIA HUPEHENSIS PROVIN (TRANSPORTATI PE CONT PROPRIU), DIN BANAT DE ING.ZOOT. ISTRATIE.D. DUMITRU. DEOARECE UN ,,OM" AL ROMAPISULUI CONSIDERA CA MULTIPLICAREA, PLANTAREA ACESTOR ARBORI REPREZINTA ,,INFRACTIUNE'" CUVINTE SPUSE IN PUBLIC DE FATA CU PRESEDINTELE ASOCIATIEI APICOLE PRAHOVENE - MOISE, ETC., AS RUGA UN PUNCT DE VEDERE, SA DAI CEZARULUI CE E AL CEZARULUI.
Curs valutar
EUR Euro 4.8286 -0.0002
USD Dolarul SUA 4.4674 0.0511
GBP Lira sterlina 5.4858 -0.0108
CHF Francul elvetian 4.5775 0.0093
XAU Gramul de aur 231.4961 5.6446