"Zilele Culturale de la Schitul Lespezi", la Comarnic, in perioada 12-14 Iulie 2019

11 Jul 2019 13:36
Comunicat de presa Primaria Comarnic: Eveniment cultural de amploare weekend-ul acesta în orașul Comarnic. În poiana Schitului Lespezi de la Posada, cel mai vechi așezământ monahal de pe Valea Prahovei (1661), se vor desfășura, în perioada 12-14 Iulie 2019, "Zilele Culturale de la Schitul Lespezi", manifestări de mare valoare culturală, la care vor lua parte scriitori, artiști plastici, muzicieni, istorici, profesori, actori și membri ai asociațiilor culturale și cenaclurilor literare prahovene.

Trei zile sunt dedicate acestui eveniment, organizat de Asociația Culturală "Lespezi-2004", cu sprijinul Primăriei Comarnic, iar programul include recitări de poezie și proză scurtă, prezentări de carte, recitaluri de vioară și flaut, interpretări muzică folk și corală, momente folclorice de dans tradițional, dar și scenete și piese de teatru interpretate de elevi.

Manifestările culturale de weekend-ul acesta, precum și Concursul de poezie "Martha Bibescu", ediția a II-a, ce va avea loc în perioada următoare, sunt organizate "In memoriam scriitorilor Martha Bibescu și Stelian Tăbăraș", în semn de respect pentru valoarea acestor oameni de cultură, care au iubit și promovat meleagurile comărnicene.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677