Ziua Limbii Române va fi marcată și la Ploiești

28 Aug 2017 13:59
Ziua Limbii Române va fi marcată și la Ploiești
Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti va marca Ziua Limbii Române printr-o serie de evenimente care se vor desfășura pe tot parcursul zilei de 31 august 2017. De la ora 10.00, reprezentanții Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti, împreună cu mai mulți elevi ploieșteni, vor organiza o „caravană lirică” în cadrul căreia vor recita și vor depune flori la statuile scriitorilor I.L. Caragiale, Constantin Dobrogeanu-Gherea, Nichita Stănescu și Mihai Eminescu.
Ziua se va încheia cu o serată care va avea loc la Muzeul Judeţean de Artă Prahova “Ion Ionescu-Quintus” Ploieşti, începând cu ora 17.00. În deschiderea evenimentului se va desfășura programul de recitări “Patria mea este limba română”, coordonat de prof. Mădălina Paula Ştefan.
Serata va continua cu lansarea cărții “Academicienii Prahovei”, scrisă de prof. univ. dr. Ion Șt. Baicu, volum apărut în 2017, sub egida Casei de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești. La finalul evenimentului va avea loc o sesiune de autografe.

Sursa foto: minunat.eu

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Gheorghe Tutuianu In carantina este greu de suportat ca toata populatia sa fie inchisa in casa . Exceptie sunt cei care au serviciu , inclusiv in alte localitati, patronii comerciantii, politistii etc care pot circula cu conditia sa scrie o declaratie personala. Dar carantina in aceste conditii este o solutie incompleta daca nu se iau si alte masuri.. Vreau sa spun ca dupa parerea mea in situatia unei localitati in carantina, adica izolata de restul lumii, ar trebui procedat imediat la testarea . cu teste rapide a intregii populatii a localitatii. Cei pozitivi ar trebui carantinati iar cei negativi ar trebui sa lucreze in conditii normale. In acest fel dupa iesirea din carantina visusul in acea localitate ar fi eradicat iar pe durata carantinei activitatea economica ar fi aproape normala . Adaug ca cei care nu vor sa fie testati, nu trebuie obligati sa faca testul ci ar trebui sa intre in carantina obligatorie. Deasemeni, cei care intra sau ies din localitate ar trebui sa nu fie admisi la intrare/iesire daca nu prezinta testul negativ. Asa-i?
Hai lasa ca aveti turisti in fiecare week ..dn 1 full pe week Se vaita patronii saracutii care dadeau salarii mizere si n ore munca ..sa lucrati voi cu neamurile voastre in horeca Si acuma la fel tot pe angajat trageti parleala ..fara bonuri le luati din salariu etc Si va mai mirati ca nu gasiti personal
Foarte frumos, un gest demn de urmat si de localitatile din Rep. Moldova. Bravo d-le Primar!
La Poiana observ o activitate intensa a Primariei,Scolii si Bisericii.Inseamna ca acolo sunt oameni sufletisti si ospitalieri.Am sa vin vara asta o fuga din Spania.
Nu am avut niciun dubiu... Felicitări unui OM printre oameni! Din toată inima, felicitări domnului Primar VLAD OPREA care a schimbat fața orașului Sinaia din temelii! Bravo celui mai cald, sufletist, sociabil, bun gospodar și iubitor al locuitorilor și al orașului Sinaia! Vă suntem aproape și vă susținem astfel încât, umăr lângă umăr, pas lângă pas, să transformați Sinaia în cel mai frumos și înfloritor oraș din România. Cu toată prețuirea, o locuitoare mândră de primarul și orașul în care trăiește!
Curs valutar
EUR Euro 4.8735 -0.0003
USD Dolarul SUA 4.0875 -0.0047
GBP Lira sterlina 5.4471 -0.0150
CHF Francul elvetian 4.5081 0.0039
XAU Gramul de aur 237.6576 -1.0895