Miercuri, 13 septembrie 2017 între orele 10:00 – 13:00, cu ocazia aniversării a 169 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova organizează, pe esplanada Salii Sporturilor „Olimpia” din municipiul Ploieşti, o expoziţie cu tehnică de luptă şi mijloace de intervenţie din dotare, precum şi exerciţii demonstrative.
Cu această ocazie declarăm ziua de miercuri, 13 septembrie – ZIUA POMPIERILOR din România, drept „Ziua porţilor deschise” (între orele 10:00-13:00) la toate subunităţile de intervenţie vizitatorii având ocazia să ia contact cu echipamentele/autospecialele de intervenţie în situaţii de urgenţă din dotarea pompierilor prahoveni şi să vizioneze exerciţiile demonstrative organizate.
Totodată, vom organiza un punct de informare cu privire la activitatea SMURD, prezentarea mijloacelor şi accesoriilor de intervenţie specifice şi un atelier de prezentare a unor tehnici de acordare a primului ajutor medical.
foto: ISU Prahova