Un incendiu a izbucnit, vineri, la o locuință din localitatea prahoveană Ariceștii Rahtivani. Flăcările s-au manifestat generalizat la nivelul acoperișului casei și au cuprins și o anexă gospodărească, pe o suprafață totală de aproximativ 200 de metri pătrați. Pentru citeste tot >
Polițiștii rutieri și cei de la Transporturi au desfășurat, joi, 1 octombrie, o amplă acțiune în zona trecerilor la nivel cu calea ferată din județul Prahova. Aproximativ 70 de polițiști au participat la verificări, iar în urma controalelor au fost aplicate circa 90 de citeste tot >
De astăzi, s-a deschis circulația pe Varianta Ocolitoare Comarnic. Noul drum va prelua traficul de tranzit, în special traficul greu. Centura are o lungime de 5,9 km, iar pe traseul ei au fost construite 4 poduri, pasaje și viaducte și 2 parcări de scurtă durată, câte citeste tot >
Primarul comunei Tomsani, Mihai Pelin, a lansat un apel public către localnici și către toți cei care doresc să sprijine familia adolescentei. Potrivit mesajului transmis de edil, în urma accidentului, Andreea Cristina a suferit leziuni cerebrale severe. Adolescenta a citeste tot >
Consiliul Local al Municipiului Ploiești a aprobat astăzi, în cadrul ședinței, proiectul de hotărâre privind conferirea post-mortem a titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Ploiești inginerului Aurelian Gogulescu, cel care a condus ani de zile Camera de Comerț citeste tot >
Polițiștii rutieri au desfășurat, marți, 29 septembrie, o acțiune în orașul Băicoi, în intervalul 15:00–19:00, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma controalelor, oamenii legii au aplicat aproximativ 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală citeste tot >
Un copil în vârstă de 10 ani a fost rănit într-un accident rutier produs în această seară pe strada Erou Călin Cătălin din municipiul Ploiești, în zona Palatului Culturii. Minorul se afla pe bicicletă în momentul în care a intrat în coliziune cu un autoturism. Din citeste tot >
SGU Ploiești atrage atenția asupra existenței unor mesaje SMS frauduloase transmise de pe numere necunoscute, prin care destinatarii sunt informați, în mod fals, că ar avea de achitat presupuse datorii pentru servicii de parcare. În ultima perioadă, au fost semnalate m citeste tot >
Consiliul Județean Prahova anunță că joi, 1 octombrie 2026, de la ora 14:00, are loc inaugurarea și deschiderea circulației pe Centura Comarnic, una dintre investițiile importante de infrastructură rutieră realizate pe Valea Prahovei. Cu o lungime de aproape 6 kilomet citeste tot >
Un accident rutier s-a produs, în această după-amiază, în comuna Filipeștii de Târg, sat Mărgineni de Jos. ISU Prahova a mobilizat, pentru intervenție, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de la Garda de Intervenție Băicoi, precum și ambulanța SMURD de terapi citeste tot >
| Un ,,Dascăl,, cum rar mai întâlnești?! Mă bucur că o revăd! Ii doresc sănătate și să fie fericita alaturi de cei dragi!!! ??? |
| Am urmat Liceul Pedagogic Ploiesti 1969-1974,timp de 5 ani.in care doamna prof.Nina Ioanitescu mi-a fost profesor de limba română.Am urmat cariera de educator timp de 40 ani.Ii sunt profund recunoscătoare pentru cunoștințele predate în special la gramatica limbii române.De asemeni am reintalnit-o la întâlnirea de 50 ani de la terminarea liceului.Am terminat liceul în 1974 și acum îmi ajut nepotul la lecții .A fost un profesor excepțional,dârz,ferm dar și cu o inimă mare și caldă LA MULTI ANI! D-Ioanitescu.Bunul Dumnezeu să vă ține sănătoasă și să ve binecuvânteze cu harul și pacea Sa |
| Ii doresc din tot sufletul sănătate. A fost diriginta mea la Liceul Pedagogic Ploiești timp de 4 ani. Profesor de excepție, devotat, iubitor de carte.Datorita dumneai am citit foarte mult și ma mândresc cu asta. |
| La mulți ani, Doamna Profesoară! Sunteți minunată! Vă purtăm în amintirile noastre cu mare drag, respect și recunoștință! ? |
| Felicitări, dragul meu, îți doresc multe realizări pe mai departe. Fane mândrii de tine. Te iubim mamaia. |
| EUR | Euro | 4.9767 | -0.0001 |
| USD | Dolarul SUA | 4.5780 | 0.0075 |
| GBP | Lira sterlina | 5.8200 | 0.0121 |
| CHF | Francul elvetian | 5.2672 | 0.0041 |
| XAU | Gramul de aur | 298.0198 | 0.5677 |