1 Decembrie: Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești organizează ceremonii militare și manifestări dedicate Zilei Naționale a României

25 Nov 2021 20:47
1 Decembrie: Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești organizează ceremonii militare și manifestări dedicate Zilei Naționale a României
Primăria Municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești organizează ceremonii militare și manifestări dedicate Zilei Naționale a României, miercuri, 01 decembrie 2021.
Activitățile se vor desfășura în Piața Eroilor din municipiul nostru, începând cu ora 11.00, cu respectarea prevederilor legale dispuse în contextul actualei pandemii. La acest eveniment vor participa oficialități locale și județene, paralamentari ai județului Prahova și personal miliar.
Programul dedicat sărbătoririi Zilei Naționale a României va include salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului de Stat al României şi oficierea unui serviciu religios. Reprezentanţii municipiului Ploieşti şi ai judeţului Prahova vor susţine alocuţiuni, iar, în finalul manifestării, se vor depune coroane de flori în memoria eroilor ţării noastre.
Pentru buna desfăşurare a acestui program festiv, s-a decis oprirea temporară a circulaţiei rutiere în municipiul Ploieşti, în zona Pieței Eroilor, miercuri 01 decembrie 2021, în intervalul orar 10.00-12.00.
De asemenea, facem precizarea că, în seara zilei de 1 decembrie 2021, la ora 18.00, se va deschide oficial iluminatul public ornamental de sărbători în municipiul Ploiești.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677