Accesul la meciurile Clubului alPHa Prahova, contra cost

21 Jan 2026 17:32
Accesul la meciurile Clubului alPHa Prahova, contra cost
Clubul Sportiv alPHa Prahova a anunțat, astăzi, introducerea biletelor de acces la competițiile sportive organizate pentru echipele de handbal senioare și baschet senioare. Așadar, suporterii nu vor mai intra gratuit, ci contra cost.
Potrivit clubului, decizia vine în urma unui parcurs administrativ complet, început încă de la jumătatea anului trecut, prin actualizarea cadrului intern de funcționare al clubului. Ulterior, după parcurgerea tuturor etapelor necesare, demersurile au fost validate la nivelul structurilor competente, iar în prezent Consiliul de Administrație al clubului a avizat prețurile biletelor și condițiile de acces, urmând ca în perioada următoare să fie parcurși pașii procedurali finali până la implementarea efectivă a sistemului de bilete.
Introducerea biletelor are ca obiectiv principal crearea unui cadru organizat, sigur și modern pentru desfășurarea competițiilor, în beneficiul sportivilor și al publicului. Măsura este necesară pentru:
-asigurarea unui control organizat al accesului în incinta sălii;
- acoperirea parțială a cheltuielilor de organizare (arbitraj, pază, servicii medicale etc.);
- creșterea gradului de apartenență a spectatorilor și prevenirea incidentelor;
- alinierea la practicile uzuale din competițiile sportive de nivel european.
Veniturile obținute din vânzarea biletelor vor contribui la susținerea activității sportive a clubului, la îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a competițiilor și la dezvoltarea secțiilor sportive pe termen mediu, cu obiectivul de a oferi publicului evenimente sportive organizate la un nivel superior, în care sportul și spectacolul se completează natural.
Structura de tarifare a fost gândită astfel încât să existe bilete accesibile publicului larg, dar și opțiuni VIP, în funcție de zona din sală.
Tarife propuse (în funcție de zona din sală):
Categoria I – Tribune
Tribuna C (VIP) – 55 lei
Tribuna B – 23 lei
Tribuna D – 23 lei
Tribuna F – 17 lei
Tribuna E – 12 lei
Tribuna G – 12 lei
Categoria II – Tribuna A
Zona 1 – 43 lei
Zona 2 – 23 lei
În funcție de amploarea și importanța evenimentului (fază competițională, miză, invitați speciali etc.), prețul poate fi ajustat prin decizie a Consiliului de Administrație.
Accesul spectatorilor în incinta sălii se va face exclusiv pe baza biletelor de intrare, indiferent de valoarea acestora. Pentru categoriile de persoane care beneficiază de gratuitate, se vor emite bilete cu valoare nominală 0 lei, în baza documentelor justificative (legitimație, delegație, invitație sau acreditare).
Clubul Sportiv alPHa Prahova își păstrează direcția de implicare comunitară și sprijin pentru copii și tineri, motiv pentru care sunt prevăzute gratuități și facilități pentru anumite categorii de persoane, inclusiv pentru copiii sub 14 ani însoțiți de un adult plătitor, precum și pentru elevi și studenți, prin reducere de 50%.
„Introducerea biletelor este un pas firesc în procesul de consolidare și profesionalizare a activității Clubului Sportiv alPHa Prahova. Ne dorim un cadru sigur, organizat și demn de nivelul competițiilor în care evoluează echipele noastre, dar în același timp păstrăm accesibilitatea pentru publicul larg, prin prețuri corecte, gratuități și facilități. alPHa Prahova este un proiect construit pentru comunitate, iar sala plină rămâne unul dintre cele mai importante obiective ale noastre”, a declarat Adina Chițu, Președinta Consiliului de Administrație al Clubului Sportiv alPHa Prahova.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Un ,,Dascăl,, cum rar mai întâlnești?! Mă bucur că o revăd! Ii doresc sănătate și să fie fericita alaturi de cei dragi!!! ???
Am urmat Liceul Pedagogic Ploiesti 1969-1974,timp de 5 ani.in care doamna prof.Nina Ioanitescu mi-a fost profesor de limba română.Am urmat cariera de educator timp de 40 ani.Ii sunt profund recunoscătoare pentru cunoștințele predate în special la gramatica limbii române.De asemeni am reintalnit-o la întâlnirea de 50 ani de la terminarea liceului.Am terminat liceul în 1974 și acum îmi ajut nepotul la lecții .A fost un profesor excepțional,dârz,ferm dar și cu o inimă mare și caldă LA MULTI ANI! D-Ioanitescu.Bunul Dumnezeu să vă ține sănătoasă și să ve binecuvânteze cu harul și pacea Sa
Ii doresc din tot sufletul sănătate. A fost diriginta mea la Liceul Pedagogic Ploiești timp de 4 ani. Profesor de excepție, devotat, iubitor de carte.Datorita dumneai am citit foarte mult și ma mândresc cu asta.
La mulți ani, Doamna Profesoară! Sunteți minunată! Vă purtăm în amintirile noastre cu mare drag, respect și recunoștință! ?
Felicitări, dragul meu, îți doresc multe realizări pe mai departe. Fane mândrii de tine. Te iubim mamaia.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677