Avizele SEVESO nu mai sunt emise de Primăria Municipiului Ploiești

11 Sep 2026 18:00
Avizele SEVESO nu mai sunt emise de Primăria Municipiului Ploiești
Avizele SEVESO nu vor mai fi emise de Primăria Municipiului Ploiești, anunță municipalitatea.
Avizul SEVESO va fi emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, conform noului cadru legislativ, așa cum reiese din art. 266 - Avizele şi acordurile necesare emiterii autorizației de construire, lit. i, din Legea nr. 169/2026, privind Codul de amenajare a teritoriului, urbanism şi construcții “ (…) avizul Seveso emis de către inspectoratul pentru situații de urgență județean în aria de competență a căruia se află situat amplasamentul Seveso (…).
SEVESO este o directivă europeană care reglementează gestionarea riscurilor asociate activităților industriale care utilizează substanțe periculoase.
La nivelul municipiului Ploiești există Comisia Interinstituțională pentru stabilirea compatibilității teritoriale în jurul amplasamentelor de tip SEVESO.
Această structură este constituită în prezent, conform prevederilor art. 13 şi funcționează conform prevederilor art. 15 din Ordinul comun nr. 3710/1212/99/2017, privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea distanțelor adecvate față de sursele potențiale de risc din cadrul amplasamentelor care se încadrează în prevederile Legii nr. 59/2016, precum şi conform Dispoziției nr. 3006/31.08.2026, emisă de primar, având în vedere propunerile de nominalizare transmisie de către Primăria Comunei Bucov, Primăria Comunei Bărcănești, Agenția pentru Protecția Mediului Prahova, Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Prahova, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Șerban Cantacuzino” al județului Prahova, Consiliul Județean Prahova, Primăria Comunei Blejoi şi Direcția Generală de Dezvoltare Urbană din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești.
În consecință, având în vedere intrarea în vigoare a Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC), aprobat prin Legea nr. 169/2026 și publicat în Monitorul Oficial nr. 661 din 10 august 2026, act normativ ce reprezintă noua lege unică ce reorganizează regulile de urbanism și construcții din România, structura şi componența comisiei SEVESO rămân neschimbate.
În acest sens, s-a modificat și Regulamentul de organizare și funcționare a comisiei interinstituționale amintite, prin care s-au stabilit expres atribuțiile Comisiei SEVESO Ploiești.
Astfel, obținerea avizului SEVESO se solicită direct Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Șerban Cantacuzino” al județului Prahova ( https://isuph.igsu.ro/ ).

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Un ,,Dascăl,, cum rar mai întâlnești?! Mă bucur că o revăd! Ii doresc sănătate și să fie fericita alaturi de cei dragi!!! ???
Am urmat Liceul Pedagogic Ploiesti 1969-1974,timp de 5 ani.in care doamna prof.Nina Ioanitescu mi-a fost profesor de limba română.Am urmat cariera de educator timp de 40 ani.Ii sunt profund recunoscătoare pentru cunoștințele predate în special la gramatica limbii române.De asemeni am reintalnit-o la întâlnirea de 50 ani de la terminarea liceului.Am terminat liceul în 1974 și acum îmi ajut nepotul la lecții .A fost un profesor excepțional,dârz,ferm dar și cu o inimă mare și caldă LA MULTI ANI! D-Ioanitescu.Bunul Dumnezeu să vă ține sănătoasă și să ve binecuvânteze cu harul și pacea Sa
Ii doresc din tot sufletul sănătate. A fost diriginta mea la Liceul Pedagogic Ploiești timp de 4 ani. Profesor de excepție, devotat, iubitor de carte.Datorita dumneai am citit foarte mult și ma mândresc cu asta.
La mulți ani, Doamna Profesoară! Sunteți minunată! Vă purtăm în amintirile noastre cu mare drag, respect și recunoștință! ?
Felicitări, dragul meu, îți doresc multe realizări pe mai departe. Fane mândrii de tine. Te iubim mamaia.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677