Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova a desfășurat recent premierea elevilor participanți la etapa Finală a Concursului Național „Ştiu şi aplic! Securitatea şi sănătatea în muncă se deprind de pe băncile şcolii”.
Astfel, potrivit unui comunicat de presă, la concursul care s-a desfășurat în perioada 13 -15 mai 2022, la Colegiul Tehnic Gheorghe Asachi din Iași, au participat 10 elevi (Mitrică Teodor Octavian, Șofrone Laurențiu Florin, Mihalcea Andrei Ionuț, Câmpeanu Georgeta Nicoleta, Matei Elena, Nica Cosmina Andreea, Rada Gabriel, Șerbănescu Ștefan, Chirion Andrei Călin, Petre Paul Alexandru) de la Colegiul ”Spiru Haret” (Ploiești), Liceul Tehnologic ”Gheorghe Ionescu Sisești” (Valea Călugărească) și Liceul Tehnologic ”Toma Socolescu” (Ploiesti). Concursul „Ştiu şi aplic! Securitatea şi sănătatea în muncă se deprind de pe băncile şcolii” are drept scop principal stimularea şi promovarea elevilor cu aptitudini în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dezvoltarea competenţelor elevilor, prin activităţi de bune practici în securitate şi sănătate în muncă, respectiv pregătirea tinerilor, anterior intrării lor pe piaţa forţei de muncă, cu privire la riscurile profesionale şi la drepturile şi obligaţiile lucrătorilor la locurile de muncă. În judeţul Prahova, pregătirea elevilor pentru participarea la Concursul naţional „Ştiu şi aplic! Securitatea şi sănătatea în muncă se deprind de pe băncile şcolii” s-a desfăşurat conform metodologiei eleborate de Inspecţia Muncii Bucureşti, prin implicarea inspectorilor de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova şi a specialiștilor din Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova. Concursul naţional a cuprins două etape, proba teoretică şi proba practică, iar în final echipele de elevi din judeţul Prahova au obţinut următoarele rezultate:
- Premiul al II-lea la secțiunea tehnologic ciclul inferior, câștigat de către echipa Colegiului ”Spiru Haret”: Mitrică Teodor Octavian și Șofrone Laurențiu Florin;
- Premiul special al juriului la secțiunea tehnologic cliclul superior, câștigat de către Mihalcea Andrei Ionuț (Liceul Tehnologic ”Gheorghe Ionescu Sisești”)
Totodată, Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova mulțumește societăților comerciale prahovene care au sponsorizat premierea tuturor elevilor câștigători și participanți la etapa finală de la Iași: SC MRS Residence SRL, SC Evotracking SRL, SC Coral 33 All Prod SRL și SC Diana Pa SRL. De asemenea, reprezentanții instituției îi felicită pe profesorii care s-au implicat și au pregătit elevii, și subliniază faptul că numai acţionând împreună se pot diminua şi elimina riscurile existente la locurile de muncă, scopul final fiind de a proteja viaţa şi integritatea lucrătorilor. "Adresez felicitări tuturor elevilor, atât câștigătorilor, cât și participanților, și îi încurajez să-și continue pregătirea profesională și, indiferent de meseria pe care o vor practica, să fie conștienți că o însușire temeinică a reglementărilor privind securitatea și sănătatea în muncă le poate salva viața." – Dumitra Ionescu, inspector șef ITM Prahova.