Elevii ploieșteni nu mai merg la tonete: autorizațiile de transport gratuit, direct prin școli

31 Jul 2025 16:10
Elevii ploieșteni nu mai merg la tonete: autorizațiile de transport gratuit, direct prin școli
Comunicat de presa Primaria Ploiesti: Autorizațiile anuale de călătorie gratuită pentru elevii ploieșteni se vor elibera prin intermediul unităților de învățământ, pentru anul școlar 2025-2026.

Consilierii locali ploieșteni au hotărât că, în ceea ce privește eliberarea autorizației anuale de călătorie gratuită pentru elevi, aceasta se va realiza exclusiv pe baza cererilor și a tabelelor nominale transmise de unitățile de învățământ preuniversitar din Municipiul Ploiești, până la data de 15 august a.c.

Elevii nu vor mai trebui să se deplaseze personal la tonetele operatorului S.C. Transport Călători Express S.A. pentru obținerea acestor autorizații. Întregul proces va fi gestionat centralizat de către unitățile de învățământ, în colaborare cu operatorul de transport.

Reamintim că pentru elevii din învățământul preuniversitar din Municipiul Ploiești se acordă autorizații de călătorie gratuită, valabilă pentru întregul an școlar. Decontarea se efectuează lunar de către Primăria Municipiului Ploiești, la valoarea integrală sau fracție a unui abonament lunar pentru 120 de călătorii, inclusiv TVA.
Începând din acest an școlar, eliberarea autorizației anuale de călătorie gratuită pentru elevi se realizează în baza cererilor însoțite de tabele cu date despre elevii care frecventează unitatea de învățământ din Municipiul Ploiești. Unitatea de învățământ asigură corectitudinea datelor furnizate precum și transmiterea acestora, în format digital (tip xls/xlsx) către operator și primărie.
Distribuirea autorizațiilor de călătorie gratuită se va realiza, astfel, prin unitățile de învățământ, conform unui proces centralizat.
Această măsură are ca scop simplificarea procedurilor și reducerea timpului necesar eliberării autorizațiilor pentru transport gratuit destinate elevilor ploieșteni.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Pentru clădirile mai vechi de 50,100 ani unde sunt reducerile de 15%,25% ?
Felicitări. Continuitatea este bună. Cu oameni capabili şi activi filiala se poate evidenţia. Mult succes!
În cornu de sus comuna dumbrava nu avem de aproape 24ore ce facem sunt copii mici si oameni care depinde viața lor de oxigen
Cam des se întâmplă în Potigrafu. Incompetența și Nepăsarea.
Vreau sa iau bacul
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677