În urma unor informații cu privire la faptul ca mai multe persoane au procedat la întinderea unor plase de pescuit în barajul Măneciu, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova împreună cu lucrători ai A.J.V.P.S. Prahova, au efectuat ieri dimineață, o activitate de patrulare în zona respectivă. Potrivit IJJ Prahova, în jurul orei 11.00, în zona ,,Telejenel" au fost surprinși 4 bărbați în timp ce scoteau din apă două plase de pescuit în care erau prinse mai multe exemplare de pești de diferite specii.
În continuare au fost întocmite acte de sesizare sub aspectul săvârșirii a două fapte prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Bunurile au fost ridicate și predate organelor de urmărire penală pentru continuarea verificărilor iar exemplarele de pește au fost eliberate în mediul lor natural.
În perioada 9 aprilie - 7 iunie, se află în vigoare prohibiția pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial, ocazie cu care vor fi intensificate acțiunile punctuale care au drept scop protejarea fondului piscicol.
Jandarmii le recomandă cetățenilor să înţeleagă necesitatea respectării legislației privind pescuitul și acvacultura și să protejeze fauna acvatică.