În contextul celei de-a XVI-a ediții a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”, astăzi, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, prin specialiști în prevenirea criminalității, polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, ai Secției nr.3 de Poliție Ploiești, dar și ai Birourilor Siguranță Școlară și Protecția Animalelor au desfășurat la Școala Gimnazială “Andrei Mureșanu” din Ploiești o acțiune preventivă.
Potrivit unei informări de presă a Poliției Prahova, în atenția polițiștilor, de această data au fost elevii claselor gimnaziale, participând la această activitate aproximativ 90 de elevi.
Au fost abordate subiecte precum rolul procesului de învățământ în formarea tinerilor și în același timp, consecințele care pot surveni în urma unui comportament școlar deviant prin apartenența la anturaje nepotrivite.
Totodată, elevilor le-au fost prezentate materiale din cadrul proiectului ,,Fără discriminare!”, tematica abordată vizând noțiuni generale despre discriminare, formele acesteia și exemple de situații concrete în mediul școlar.
La finalul activităților, elevii au asistat la demonstrații practice, specifice domeniului de activitate al polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.
Polițiștii prahoveni vor continua activitățile informativ-preventive pe parcursul întregii săptămâni, în fiecărei zi fiind abordată o temă distinctă.