Un incendiu a izbucnit, marți dimineață, într-un apartament situat la etajul al treilea al unui bloc de pe strada George Topârceanu din municipiul Ploiești. Alarma a fost dată în jurul orei 07:00, iar la fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Ploiești.
"Pentru gestionarea operativă a evenimentului au fost mobilizate 2 autospeciale de stingere, un microbuz, un echipaj de prim ajutor SMURD si ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă (cu medic).
Echipajele sosite la fața locului au constatat faptul că incendiul se manifesta într-un apartament de la etajul al treilea al blocului în cauză, pe o suprafață de aproximativ 10 mp, în bucătărie, fiind afectat mobilierul din această încăpere. Din nefericire, pompierii care au pătruns în apartament au identificat o victimă de sex feminin, în vârstă de aproximativ 65 ani, care se afla în stare de inconștiență. Aceasta a fost predată echipajelor medicale, care, în ciuda tuturor eforturilor depuse, au fost nevoite să declare decesul.
Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului, evacuarea fumului din încăperi, fiind evacuate 4 persoane din apartamentele vecine, iar alte 3 s-au autoevacuat. Acestea au fost asistate de paramedicii SMURD, suferind atacuri de panica. Au fost adapostite, temporar, în microbuzul alocat la locul intervenției, pentru a nu fi afectate de temperatura scăzută de afara.
După lichidarea incendiului, pompierii au stabilit că acesta a pornit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit electric, au precizat reprezentanții ISU Prahova.
Foto ilustrativ