Iulian Dumitrescu, reales in functia de presedinte PNL Prahova. La conferinta a participat si Ludovic Orban

20 Jul 2021 13:12
Iulian Dumitrescu, reales in functia de presedinte PNL Prahova. La conferinta a participat si Ludovic Orban
Astazi a avut loc conferinta de alegeri interne din cadrul Organizatiei PNL Prahova, ce s-a desfasurat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești. Iulian Dumitrescu a fost reales in functia de presedinte al formatiunii politice.

“Vreau să le mulțumesc din suflet colegilor mei liberali care m-au reales în funcția de președinte al PNL Prahova. Fără eforturile dumneavoastră, PNL Prahova nu ar fi reușit să ajungă ceea ce este astăzi, și anume una dintre cele mai puternice organizații județene ale Partidului Național Liberal.

Programul pe care l-am propus prahovenilor și pentru care am primit votul și încrederea acestora la președinția Consiliului Județean este PRAHOVA PE PRIMUL LOC. Este un program prin care ne-am propus să facem, în patru ani, lucruri de esență, care nu au fost făcute de PSD în 30 de ani. Prin candidatura mea de astăzi la președinția organizației județene a PNL, mi-am reafirmat angajamentul față de promisiunile pe care le-am făcut prahovenilor în campania electorală.

Am convingerea că scorul pe care îl vom obține la următoarele alegeri depinde de cât de bine reușim să ne facem treaba, fiecare la locul lui, dar și de cât de bine reușim să colaborăm între noi, de la Primărie, Consiliu Județean, Prefectură, Guvern, Parlament și Președinte, de la simplu membru de partid până la Președintele PNL.

Sunt extrem de mândru de echipa PNL Prahova și pentru mine este o onoare să fiu președinte al acestei organizații! Dragi liberali prahoveni, încă o dată vă mulțumesc pentru susținere și contez pe fiecare dintre voi!, a transmis Iulian Dumitrescu.
La eveniment a participat si presedintele Partidului National Liberal, Ludovic Orban.

Sursa foto: facebook Iulian Dumitrescu

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677