Jurnalistului Ioan Groșescu, declarat cetățean de onoare al Ploieștiului

28 Nov 2022 17:06
Jurnalistului  Ioan Groșescu, declarat cetățean de onoare al Ploieștiului
Jurnalistului ploieștean Ioan Groșescu i-a fost conferit, astăzi, titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Ploiești.
Evenimentul festiv a avut loc în plenul Consiliului Local Ploiești, reunit în ședință de lucru ordinară.
Ioan Groșescua primit o diplomă de “Cetățean de Onoare al municipiului Ploiești” și o metopă cu simbolurile orașului nostru.
Jurnalistul și scriitorul Ioan Groșescu s-a născut în Ploiești, urmând cursurile Liceului “I.L. Caragiale” și a absolvit, ulterior, Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității București.
”Pasiunea pentru jurnalism, dar şi literatură, manifestată încă din tinerețe, se concretizează în activitatea depusă în calitate de redactor și redactor – șef, prin miile de articole publicate, respectiv prin editarea de lucrări, volume cu caracter monografic, istoric și literar. Personalitate polivalentă și prolifică, cu o temeinică pregătire și îndelungată experiență, domnul Ioan Groşescu a profesat ca jurnalist, redactor, redactor – șef, autor de monografii, proză, versuri, lucrări cu caracter istoric, dar și ca editor. Ioan Groşescu şi-a construit o carieră frumoasă și solidă, dedicându-se cu dăruire și abnegație, prin tot ceea ce a creat, orașului care îl reprezintă și personalităților locale care l-au inspirat de-a lungul întregii vieți. Ca membru fondator și secretar al Societății Culturale “Ploiești-Mileniul III”, a făcut parte din colectivul care a lucrat timp de 19 ani la redactarea lucrării monumentale, în trei volume, intitulată “Marea Carte a Ploieștilor”. Pasiunea sa pentru punerea în valoare a patrimoniului cultural al orașului natal l-a determinat să-și dedice, după pensionare, toate eforturile documentării în vederea elaborării unor volume precum “Cimitirele Ploieștilor” (monografie), volum apărut la Editura “Ploiești - Mileniul III”, aflat deja la a doua ediție, “Ion Grigore – destinul unui dascăl”, Editura “Ploiești - Mileniul III”, Ploiești, 2007, “Casa Îngerului”, Editura “Salt”, Ploiești, 1999, referitor la recuperarea casei natale a poetului Nichita Stănescu sau “Posteritatea lui Nichita Stănescu” (vol. I și vol. II, însumând aproximativ 1000 de pagini de receptare a poetului, la Editura “Karta - Graphic” din Ploiești)”, a transmis municipalitatea.
Este, de asemenea, autorul lucrării “Mahalalele Ploieștilor”, publicată pentru prima oară în 2008 la Editura “Karta - Graphic” și care, grație interesului deosebit manifestat pentru ea de cei interesați de istoria orașului, a ajuns astăzi la a patra ediție, revăzută și adăugită.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677