Lucrările de construire și dotare a spațiului modular aferent Școlii Gimnaziale IA Bassarabescu, finalizate

06 Aug 2026 16:46
Primăria Municipiului Ploiești a anunțat că a încheiat proiectul prin care s-a realizat construcția modulară pentru Școala Gimnazială „I. A. Bassarabescu”, din strada Mărășești, nr. 239B.
În cadrul proiectului au fost realizate următoarele lucrări:
• construire platformă betonată;
• montare construcții modulare;
• lucrări de instalații interioare (electrice, control acces, iluminat de evacuare, CCTV – interior si exterior, sanitare);
• montarea unui sistem fotovoltaic din 60 panouri fotovoltaice de 580W montate pe o structura galvanizată pe acoperișul containerelor și un invertor trifazat de 30kw;
• lucrări de racordare la utilități (energie electrică, apă și canalizare);
• lucrări de împrejmuire;
• dotări specifice obiectului de activitate (școală).
Construcția modulară are regim de înălțime – parter (P), iar suprafața construită este de 679.86 mp.
Aceasta este formată din elemente tip container uzinate și este prevăzută cu instalație electrică de iluminat, instalație de iluminat de siguranță, iluminat de securitate și instalația de prize și forță, instalație electrică de curenți slabi CCTV, detecție efracție, control acces clădire, finisaje interioare la pardoseli, pereți și plafoane, tâmplărie interioară și exterioară.
Proiectul include și un sistem fotovoltaic format din 60 panouri fotovoltaice de 580W, montate pe o structură galvanizată, pe acoperișul containerelor și un invertor trifazat de 30kw.
Construcția modulară constă în:
• șase săli de clasă, cu o capacitate de maxim 30 copii pe clasă, echipate și dotate cu echipamente și mobilier specific;
• cabinet medical;
• izolator;
• cancelarie;
• cabinet director;
• oficiu personal de întreținere și depozit „cornul și laptele”;
• grup sanitar persoane cu dizabilități;
• grup sanitar elevi (fete);
• grup sanitar elevi (băieți);
• grup sanitar profesori și personal;
• sală de sport.

Sălile de clasă sunt echipate cu catedră pentru profesor; scaun ergonomic pentru profesor; set bancă individuală reglabilă elev + scaun elev reglabil pe înălțime; dulap uși duble; tablă magnetică; tabla interactivă 95"; videoproiector sau imprimantă.
Valoarea lucrărilor (inclusiv proiectare și dotări) este de 3.578.520 lei cu T.V.A.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Pentru clădirile mai vechi de 50,100 ani unde sunt reducerile de 15%,25% ?
Felicitări. Continuitatea este bună. Cu oameni capabili şi activi filiala se poate evidenţia. Mult succes!
În cornu de sus comuna dumbrava nu avem de aproape 24ore ce facem sunt copii mici si oameni care depinde viața lor de oxigen
Cam des se întâmplă în Potigrafu. Incompetența și Nepăsarea.
Vreau sa iau bacul
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677