Medalie de aur pentru România, la Sanie, obtinuta de sinaianul Valentin Cretu

10 Feb 2023 16:15
Sinaianul Valentin Crețu (34 ani) este câștigătorul Cupei Națiunilor la Sanie!
Sportivul a abținut acest rezultat remarcabil la competiția care s-a desfășurat în această dimineață la Winterberg (Germania). Potrivit Federatiei Romane de Bob si Sanie, 20 de concurenți au luat startul, printre care și Jonas Mueller - austriacul care acum două săptămâni a luat titlul de campion mondial la Oberhof. “Experiența și determinarea și-au spus cuvântul, iar Valentin Crețu a stăpânit perfect sania și a înregistrat coborârea cu cel mai bun timp, surclasând sportivi din națiuni puternice în acesta ramură sportivă. Astfel, Valentin a adus aurul pentru Româna, in timp ce Florian Mueller din Germania s-a clasat pe locul 2, iar Jonathan Eric Gustafson din USA a ocupat locul 3”, a transmis sursa citata.
Valentin Crețu este legitimat la CSO Sinaia și practică această această ramură sportivă de 23 de ani.
"Se împlinesc anul acesta 23 de ani de când am făcut prima coborâre cu sania. Când sunt întrebat cât am muncit pentru un rezultat, fie după o medalie la Campionatul Național sau o medalie internațională sau o calificare la Jocurile Olimpice, îmi vine greu sa spun o durata exactă de timp. Și asta pentru că atunci când am început acest sport mi-am dorit să devin cel mai bun. Consider ca am muncit pentru acest rezultat din prima clipa în care m-am urcat pe sanie la pârtia de la Sinaia. De-a lungul timpului am întâlnit foarte mulți oameni care m-au ajutat, fiecare în felul lui și pe aceasta cale vreau sa le mulțumesc tuturor! Această victorie pentru mine reprezintă răsplata sacrificiilor făcute de familie. Să fiu plecat atât de mult de acasă nu este ușor pentru ei. Tot efortul familiei, al tehnicienilor și al echipei, mă motivează. Înseamnă că suntem pe drumul cel bun.
Mai avem 3 etape în cadrul Cupei Mondiale, iar obiectivele noastre rămân aceleași: să reușim să scoatem maximul din fiecare coborâre, să ne păstrăm forma bună și să îmbunătățim materialele cât de mult putem. Timpul trece rapid, calificările pentru Jocurile Olimpice de iarna sunt după "colț ", iar noi mai avem foarte multe lucruri de făcut .Momentan iau tot ce e bun de la fiecare zi, mă bucur foarte mult de această victorie și sunt recunoscător celor care contribuie necondiționat la activitatea mea sportivă", a declarat Valentin Crețu după obținerea medaliei de aur.
Conducerea Federației Române de Bob și Sanie îl felicită pe Valentin Crețu pentru medalia de aur obținută astăzi la Cupa Națiunilor și îi urează succes în acest sezon competițional. "Felicitări, Valentin Crețu! Sania simplu masculin se califică de pe primul loc astăzi în elita mondială! Un exemplu de urmat, o carieră lungă și un sportiv puternic, Valentin Crețu a găsit rețeta câștigătoare. Împreună cu echipa el va concura în etapa de Cupă Mondială de la Wintenberg din acest weekend. Hai, Romania!", a declarat Elena Sorina Țicu - președintele Federației Române de Bob și Sanie.
Foto Federatia Romana de Bob si Sanie

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677