Noi tarife de vizitare la Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” din Ploiești: cât costă accesul pentru public

08 Jan 2026 17:11
Noi tarife de vizitare la Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” din Ploiești: cât costă accesul pentru public
Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” din Ploiești, instituție aflată în subordinea Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, poate fi vizitat de marți până duminică, între orele 09:00 și 17:00, ultima intrare fiind permisă la ora 16:30.

Conform unui anunț recent, tarifele au fost actualizate. Astfel, de la 1 ianuarie 2026, taxa de vizitare este de 50 de lei pentru adulți, 12,5 lei pentru copii, elevi și studenți, respectiv 25 de lei pentru pensionari, eroi ai Revoluției și alte categorii prevăzute de regulament. Accesul este gratuit pentru mai multe categorii de vizitatori, printre care ghizi și profesori însoțitori de grup, veterani de război, persoane cu dizabilități și însoțitorii acestora, copii cu vârsta de până la 3 ani, precum și specialiști din domeniul muzeal.

Vizitatorii pot beneficia, la cerere, de ghidaj în limba română, contra sumei de 50 de lei, sau de ghidaj în limba engleză, pentru 70 de lei, tarifele fiind valabile pentru persoane individuale sau grupuri.

De asemenea, muzeul percepe taxe pentru servicii suplimentare, precum fotografierea exponatelor (70 de lei pentru 30 de minute), realizarea de cataloage sau albume cu piese de patrimoniu (250 de lei), documentarea patrimoniului muzeal (100 de lei/oră) și filmări, care costă 250 de lei/oră pe timp de zi și 500 de lei/oră pe timp de noapte.

Pentru informații suplimentare, publicul este invitat să se adreseze personalului muzeului sau să contacteze instituția prin e-mail, la muzeuistorieprahova@gmail.com ori telefonic la 0244 542 861, 0244 514 437 sau 0244 522 656.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Un ,,Dascăl,, cum rar mai întâlnești?! Mă bucur că o revăd! Ii doresc sănătate și să fie fericita alaturi de cei dragi!!! ???
Am urmat Liceul Pedagogic Ploiesti 1969-1974,timp de 5 ani.in care doamna prof.Nina Ioanitescu mi-a fost profesor de limba română.Am urmat cariera de educator timp de 40 ani.Ii sunt profund recunoscătoare pentru cunoștințele predate în special la gramatica limbii române.De asemeni am reintalnit-o la întâlnirea de 50 ani de la terminarea liceului.Am terminat liceul în 1974 și acum îmi ajut nepotul la lecții .A fost un profesor excepțional,dârz,ferm dar și cu o inimă mare și caldă LA MULTI ANI! D-Ioanitescu.Bunul Dumnezeu să vă ține sănătoasă și să ve binecuvânteze cu harul și pacea Sa
Ii doresc din tot sufletul sănătate. A fost diriginta mea la Liceul Pedagogic Ploiești timp de 4 ani. Profesor de excepție, devotat, iubitor de carte.Datorita dumneai am citit foarte mult și ma mândresc cu asta.
La mulți ani, Doamna Profesoară! Sunteți minunată! Vă purtăm în amintirile noastre cu mare drag, respect și recunoștință! ?
Felicitări, dragul meu, îți doresc multe realizări pe mai departe. Fane mândrii de tine. Te iubim mamaia.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677