Organizația de Femei Liberale Ploiești are o nouă conducere

13 Aug 2022 14:47
Organizația de Femei Liberale Ploiești are o nouă conducere
Organizației de Femei Liberale Ploiești și-a ales ieri o nouă conducerea. Președinte al OFL din cacrul PNL Ploiești a fost astfel aleasă Zoia Staicu (economist) iar prim-vicepreședinte Ilona Rizea (profesor).

“Primul eveniment care urmează să fie organizat de noua conducere a OFL, alături de membrii PNL Ploiești, va avea loc săptămâna viitoare în cadrul căruia va fi dezbătută noua Lege a Educație (aflată în această perioadă în dezbatere publică).
La eveniment vor fi invitate atât cadre didactice cât și reprezentați ai Consiliului Elevilor și ai părinților”, au anunțat reprezentanții PNL Ploiești.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677