Polițiștii din Ploiești au efectuat, marți, 5 noiembrie, șase percheziții domiciliare în municipiu, într-un dosar penal privind comiterea mai multor furturi calificate. Acțiunea a avut loc în cadrul operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.
Potrivit anchetatorilor, în luna august a acestui an, persoanele suspectate ar fi pătruns prin efracție într-o societate comercială din Ploiești, de unde ar fi furat bunuri în valoare de aproximativ 305.000 de euro.
"În urma activităților desfășurate, 7 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale ce se impun.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate mai multe mijloace de probă relevante pentru cauză.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,,Matei Basarab" Ploiești.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul unității de parchet competente, pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor implicate", au transmis reprezentanții Poliției Prahova.