În acest sfârșit de săptămână, peste 300 de jandarmi vor acționa atât independent, cât și alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru a se asigura că toate evenimentele se desfășoară într-un climat de normalitate și siguranță.
Vineri, 29 aprilie, vom fi prezenți la Mănăstirea Ghighiu, pentru a asigura măsuri de ordine publică, cu ocazia desfașurării manifestării religioase prilejuite de sărbătoarea „Izvorul Tămăduirii”, astfel încât acest eveniment la care se preconizează o prezenţă ridicată de participanţi să se desfășoare într-un mediu de ordine și liniște.
Le recomandăm celor prezenți la acest lăcaș de cult să manifeste calm și înțelegere și să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine.
Duminică, 01 mai, începând cu ora 14.30, pe Stadionul ,,Ilie Oană" din municipiul Ploiești, se va desfășura meciul de fotbal dintre echipele F.C. Petrolul Ploiești și C.S.A. Steaua București, ocazie cu care vom acționa pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică.
Pentru buna desfășurare a acestui eveniment sportiv, avem organizate echipe de dialog, patrule de siguranță publică dispuse pe traseele de afluire și defluire, precum și alte dispozitive ce vor putea fi dimensionate în funcție de situația operativă, scopul principal fiind acela de a proteja toți cetățenii, fie ca vorbim despre spectatori, fie că vorbim despre celelalte persoane care desfășoară activități cotidiene în municipiul Ploiești.
Accesul în zona stadionului va fi asigurat de către organizatori, prin intermediul firmei de pază specializate, iar efectivele jandarmeriei vor acționa cu sprijinul colegilor polițiști și pompieri și vor interveni punctual, în funcție de situațiile concrete.
Facem apel la toți participanții să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă fizică sau verbală, ce ar putea conduce la manifestări violente.
Pentru că mulți dintre dumneavoastră vor alege să petreacă acest sfârșit de săptămână la munte, vom fi prezenți și în staţiunile turistice de pe Valea Prahovei și în zonele de agrement, echipați și pregătiți să intervenim pentru a acorda sprijin persoanelor aflate în dificultate, dar și în cazul constatării unor abateri de la normele legale.
Pentru evitarea situațiilor care vă pot pune viața în pericol, va recomandăm:
- să nu vă aventurați pe traseele turistice fără echipament adecvat;
- să vă informați asupra condițiilor meteorologice locale și asupra stării drumurilor;
- să aveți în permanenţă asupra dumneavoastră un telefon mobil, pentru a putea anunţa dacă sunteți în dificultate sau dacă sunteți martorii unui incident.
În situația în care întâlniți animale sălbatice, vă sfătuim să nu vă apropiați pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni, să vă îndepărtați de zona respectivă și să solicitați sprijin prin apel la numărul de urgență 112.
Vă dorim un sfârșit de săptămână liniștit!