Petrolul Ploiești, remiză în „Ghencea”, în amicalul cu Steaua

15 Nov 2025 18:43
Petrolul Ploiești, remiză în „Ghencea”, în amicalul cu Steaua
Petroliștii au încheiat săptămâna de pregătire cu un test susținut, în Capitală, cu Steaua București, partida disputându-se astăzi, la prânz, pe terenul principal al complexului „Ghencea”. Meciul s-a încheiat nedecis, 2-2, ambele goluri ale formației noastre fiind reușite de către Rafinha.

Debutul confruntării s-a redus, practic, la un duel între spaniolii celor două echipe. Gazdele au deschis scorul prin Ruben Lopez (15), cel care a reluat în plasă, din fața porții, o centrarea trimisă pe jos, de pe dreapta, de către Drăghici, însă Rafinha (16) a reușit să restabilească egalitatea după doar câteva zeci de secunde, cu un șut superb, cu care a plasat balonul, de la 14 de metri, lateral stânga, aproape de vinclul opus! Cu câteva minute înainte, mijlocașul spaniol al „lupilor” fusese aproape să deschidă scorul, dar mingea expediată de el din marginea careului mare a fost deturnată, în corner, de către Iancu (10).

Steaua a trecut, din nou, în avantaj după reluare, Pacionel (63) înscriind din cea de-a treia încercare, după ce, la primele două tentative, Bălbărău se plasase excelent și reușise să pareze șuturile mijlocașului bucureștenilor! S-a terminat, până la urmă, 2-2, pentru că Rafina (89) – scos de pe teren la pauză, dar reintrodus din minutul 67 – a șutat, din nou, din afara careului, de data aceasta din dreapta, iar balonul, deviat de către Lanțoș, l-a prins pe picior greșit pe portarul Pletea!

Sâmbăta viitoare, echipa lui Eugen Neagoe se va întoarce în București, pentru meciul cu FCSB, ce se va disputa pe Arena Națională, de la ora 20.30.

Steaua București – FC Petrolul 2-2 (1-1)

Marcatori: Ruben (15), Pacionel (63)/Rafinha (16, 89).

Steaua: Iancu – Rasdan, Cimpoeșu, Lumbu, Ilie – Pacionel, Nedelcu, Popescu – Drăghici, Ruben, Roman. Au mai jucat: Pletea – Lanțoș, Adăscăliței, Nedelea, Rotaru, Bobaru, Lașcu, Popa, Iordan, Mănăilă.

Petrolul: Krell (46 Bălbărău) – D. Radu (46 Hanca), Papp (46 Guilherme), Onguene, Dumitriu (67 D. Radu) – Dulca (46 Mateiu), Dongmo (46 Doukansy) – Tolea (67 Rafinha), Jyry (46 V. Gheorghe), Rafinha (46 Grozav) – Doumtsios (46 Chică-Roșă). Antrenor: Eugen Neagoe.
sursa Petrolul Ploiești

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Un ,,Dascăl,, cum rar mai întâlnești?! Mă bucur că o revăd! Ii doresc sănătate și să fie fericita alaturi de cei dragi!!! ???
Am urmat Liceul Pedagogic Ploiesti 1969-1974,timp de 5 ani.in care doamna prof.Nina Ioanitescu mi-a fost profesor de limba română.Am urmat cariera de educator timp de 40 ani.Ii sunt profund recunoscătoare pentru cunoștințele predate în special la gramatica limbii române.De asemeni am reintalnit-o la întâlnirea de 50 ani de la terminarea liceului.Am terminat liceul în 1974 și acum îmi ajut nepotul la lecții .A fost un profesor excepțional,dârz,ferm dar și cu o inimă mare și caldă LA MULTI ANI! D-Ioanitescu.Bunul Dumnezeu să vă ține sănătoasă și să ve binecuvânteze cu harul și pacea Sa
Ii doresc din tot sufletul sănătate. A fost diriginta mea la Liceul Pedagogic Ploiești timp de 4 ani. Profesor de excepție, devotat, iubitor de carte.Datorita dumneai am citit foarte mult și ma mândresc cu asta.
La mulți ani, Doamna Profesoară! Sunteți minunată! Vă purtăm în amintirile noastre cu mare drag, respect și recunoștință! ?
Felicitări, dragul meu, îți doresc multe realizări pe mai departe. Fane mândrii de tine. Te iubim mamaia.
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677