Printr-o postare pe Facebook, Politia Romana atrage atentia, in cazul ambulantei negre care fura copii, ca in România nu au fost înregistrate astfel de cazuri.
" Nu e neagră, e albă și nu fură copii, aduce cultura în comunitate…este o simplă ambulanță casată, folosită într-un proiect cultural.
MIT: O ambulanță neagră se plimbă prin oraș și răpește copii pentru a le lua organele.
ADEVĂR: În România nu au fost înregistrate astfel de cazuri.
Emoția și rațiunea ne ghidează comportamentul, iar o decizie emoțională este bine să fie trecută prin filtrul rațiunii, chiar și ,,la cald".
Dacă ai văzut ceva care ți se pare suspect, sună la numărul 112, venim imediat și clarificăm situația. Ne poți sprijini prin furnizarea cât mai multor informații care vor fi transmise în timp real, din dispecerat, colegilor care vin la sesizarea pe care ai făcut-o", scrie Politia Romana.
Oamenii legii fac apel ca mesajele false sa nu fie distribuite pe rețelele de socializare mesaje. Acestea nu fac altceva decât să creeze o stare de panică nejustificată pentru orice părinte care își dorește tot ce-i mai bun pentru copilul său.