Comunicat de presă SERVICIUL JUDEȚEAN ANTICORUPȚIE PRAHOVA:
La data de 09.12.2025, în cadrul Campaniei naționale de prevenire a corupției intitulată „E timpul să nu mai dăm și noi ceva!”, cu sprijinul conducerii Universității Petrol-Gaze din Ploiești, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticoruptie Prahova au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității, adresată atât studenților din anul III, cât și personalului didactic, prin promovarea unor mesaje cu conținut preventiv.
Activitatea s-a derulat în contextul celebrării Zilei Internaționale Anticorupție, marcată anual la data de 9 decembrie, având ca scop informarea persoanelor despre consecințele implicării în fapte de corupție, competențele instituționale ale Direcției Generale Anticorupție, precum și modalitățile legale de sesizare a unor astfel de fapte.
Totodată, au fost distribuite materiale preventive menite să popularizeze sistemul telefonic Call-center anticorupţie 0800.806.806 și a fost transmis mesajul referitor la rolul pe care Direcția Generală Anticorupție îl are, de 20 de ani, în promovarea integrității, subliniind importanța sprijinului acordat de cetățeni în diminuarea fenomenului, având în vedere că prevenirea acestui fenomen necesită implicarea activă și permanentă a întregii societăți.
Reamintim cetățenilor că, la nivel local, Direcția Generală Anticorupție este reprezentată de Serviciul Județean Anticorupție Prahova și au posibilitatea de a sesiza faptele de corupție la numărul de telefon 0244/529.654, la adresa de e-mail prahova.dga@mai.gov.ro sau direct la sediul Serviciului Județean Anticorupție Prahova, din municipiul Ploiești, str. Gheorghe Doja, nr.119, județul Prahova.