Politistii prahoveni au fost la datorie in noaptea de Inviere si cu o zi inainte. Mai multi soferi au fost astfel depistati sub influenta alcoolului.
Politia Prahova informeaza:
La data de 23 aprilie, în jurul orei 09:30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Bușteni au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din orașul Predeal.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
?Tot ieri, în jurul orei 18:00, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza de competență, polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești au oprit, pentru control, pe Șoseaua Vestului, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 57 de ani, din municipiu.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
?Seara trecută, în jurul orei 23:45, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Apostolache au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, între două autoturisme, unul condus de o femeie în vârstă de 50 de ani, iar celălalt condus de un bărbat în vârstă de 64 de ani, care a avut loc în comuna Podenii Noi.
Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a conducătorilor auto, acesta a indicat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului în vârstă de 64 de ani, motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
?Noaptea trecută, în jurul orei 01:00, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza de competență, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Florești au oprit, pentru control, un autoturism condus de o femeie în vârstă de 64 de ani din comuna Filipeștii de Pădure.
Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a conducătoarei auto, acesta a indicat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care femeia a fost condusă la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
Și în această cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.