Sprijin pentru sectorul agroalimentar: 300 milioane euro pentru microgranturi și granturi pentru capital de lucru

30 Apr 2022 10:48
Sprijin pentru sectorul agroalimentar: 300 milioane euro pentru microgranturi și granturi pentru capital de lucru
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va finanța, prin Programul Operațional Competitivitate, microgranturi și granturi pentru capital de lucru în valoare de 300 milioane euro, destinate IMM-urilor din domeniul agriculturii. Granturile vor fi acordate de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.
MIPE a publicat, ieri, în consultare publică proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, inițiat împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT). Administratorul schemei de ajutor de stat va fi MAT în parteneriat cu agențiile pentru întreprinderi mici și mijlocii, atragere de investiții și promovare a exportului.
Acordarea acestor ajutoare este propusă în contextul în care pandemia COVID-19 a afectat semnificativ sectorul agroalimentar. Acordarea finanțărilor face parte din pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”, adoptat de Guvernul României și vizează reducerea impactului semnificativ generat de creșterea prețurilor la produsele de bază și derivatele acestora, precum și acordarea de sprijin pentru redresarea întreprinderilor din domeniul agriculturii, pisciculturii, acvaculturii și industriei alimentare, unele dintre cele mai afectate de efectele pandemiei COVID-19.
Pentru acordarea de microgranturi este alocată suma de 50 milioane euro, iar pentru granturi pentru capital de lucru este alocat un buget de 250 milioane euro.
Conform proiectului de Ordonanță, vor putea beneficia de aceste ajutoare de stat: IMM -uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (ÎI), societăți cooperative agricole, cooperative agricole, grupuri și organizații de producători, întreprinderi familiale (ÎF), înființate conform legislației în vigoare.
Microgranturile vor fi în valoare de 5.000 euro. Vor putea beneficia de microgranturi: IMM -uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (ÎI) și întreprinderi familiale (ÎF), înființate conform legislației în vigoare.
Valoarea granturilor pentru capital de lucru va fi stabilită în funcție de cifra de afaceri înregistrată în anul 2019, astfel:
• 5.000 euro pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 13.500 euro;
• 15% din cifra de afaceri, fără a depăși valoarea de 120.000 euro, pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 mai mare de 13.501 euro;
• max. 120.000 euro pentru IMM-urile cu cifra de afaceri cu echivalentul în euro de peste 1 milion de euro.
Vor putea contracta granturi: IMM-urile, microîntreprinderile, societățile agricole, cooperativele agricole, grupurile de producători și organizațiile de producători a căror activitate a fost afectată de efectele pandemiei de COVID -19.
Informații detaliate despre condițiile de eligibilitate, în proiectul de act normativ publicat pe site-ul MIPE la următorul link: https://mfe.gov.ro/oug-dom-agroalimentar/.


Foto ilustrativ: lumeasatului.ro

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677