Sute de elevi din toată țara au participat astăzi la un concurs național organizat de Colegiul Toma Socolescu din Ploiești - GALERIE VIDEO/FOTO

29 Nov 2017 14:28
Colegiul Tehnic Toma Socolescu din Ploiești a organizat, astăzi, o nouă ediție a deja tradiționalului concurs național "O viață fără riscuri! Securitatea și Sănătatea mea". Competiția, ajunsă la ediția a șasea, este înscrisă în Calendarul activităților naționale avizat de Ministerul Educației. La această ediție au participat peste 400 de candidați din mai multe județe care au prezentat aproximativ 200 de lucrări cu teme de securitate și sănătate în muncă. Astfel, elevii participanți s-au ales cu noțiuni despre echipamentele de protecție a muncii, accidentele de muncă și au învățat cum să acorde primul ajutor în cazul unor diferite accidente, hemoragii, fracturi, arsuri. Pe lângă profesorii din școală, din comisii au făcut parte și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Prahova și Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova. Cele mai bune lucrări au fost premiate de Primăria Municipiului Ploiești și sponsorii concursului.

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sunt curios după ce criterii au fost selectate aceste echipe?! Sunt atâtea cluburi, asociații, mult prea bune, cu copii talentați, cu rezultate la campionate județene, însă nu apar în lista celor care sunt enumerate. De ce, oare??? Încă o data: după ce criterii au fost selectate echipele ??
Bună dimineața,as dori să îmi spuneți când începe cursul,cum se poate plăti și când se țin cursurile,dimineața s-au după amiază.
Avem 50 de solicitări pe strada Busuiocului în comuna Dumbrava și Mega construct nici habar de grija nu au am făcut 10 drumuri la Balotesti în zadar. Va rog din suflet trebuie sa existe o posibiltatea și pentru noi.
Foarte bine, asa trebuie în toate școlile! Extrem de util, nu mai vede "toata" lumea notele din cancelarie.....
Sper,și doresc că Ploiești-ul să cunoască o reală dezvoltare, in timpul acestei guvernări. Trebuie,să cunoaștem odată bunăstarea așteptată de peste 33 de ani!! Doamne, ajută-ne!!!
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677