Noaptea trecută, în jurul orei 00.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Plopeni au fost sesizați de către un bărbat din comuna Vâlcănești, despre faptul că fiica sa s-ar fi sinucis.
"În baza sesizării, s-a constituit echipă operativă care s-a deplasat la fața locului, stabilindu-se faptul că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind o tânără de 18 ani, găsită spânzurat în locuință.
La examinarea vizuală a cadavrului nu au fost observate urme vizibile de violență, trupul acesteia fiind ridicat în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", au transmis reprezentanții Poliției Prahova.