Biletele de transport interurban la care au dreptul gratuit persoanele cu handicap grav și accentuat în acest an vor putea fi folosite și în ianuarie 2021

18 Dec 2020 09:46
Biletele de transport interurban la care au dreptul gratuit persoanele cu handicap grav și accentuat în acest an vor putea fi folosite și în ianuarie 2021
Ministerul Muncii si Protectiei Sociale: Guvernul a modificat și completat modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit pentru persoanele cu handicap și a stabilit modul de decontare a carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea acestora, a familiei, asistentului personal, însoțitorului sau furnizorului de servicii sociale.
Totodată, Executivul a decis ca biletele de călătorie gratuită acordate persoanelor cu handicap aferente anului 2020 să poată fi utilizate și în luna ianuarie a anului 2021.
Prin Hotărârea de Guvern adoptată s-a stabilit utilizarea unui nou model de bilet pentru transport interurban, cu noi caracteristici și noi elemente de siguranță, fiind adaptat ultimelor modificări aduse Legii nr. 448/2006, referitoare la înlocuirea călătoriilor de tip dus-întors cu călătoriile simple. Astfel, persoana beneficiară poate efectua călătoria pe întreaga distanță cu un singur operator de transport interurban, fiind eliminate sintagmele "călătorii dus", respectiv "călătorii întors".
De asemenea, sunt aduse clarificări cu privire la cheltuielile realizate pentru transportul interurban, s-a simplificat procedura de decontare a carburantului necesar deplasării cu autoturismul, iar opțiunea beneficiarului pentru una dintre cele două forme de sprijin va putea fi comunicată online, printr-o cerere.
Numărul de călătorii pentru care se decontează carburant în cursul unui an nu poate depăși cele 24 călătorii pentru persoana cu handicap grav și 12 călătorii pentru persoana cu handicap accentuat.

Informații de background:
Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările aduse de Legea nr. 145/2020 și de Legea nr. 193/2020, prevede că persoanele cu handicap grav beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet de tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele de transport fluvial, pentru 24 de călătorii pe an calendaristic, iar cele cu handicap accentuat pentru 12 călătorii pe an calendaristic, fiind astfel înlocuite călătoriile dus-întors pe an calendaristic cu călătorii pe an calendaristic.
Totodată, a fost introdus dreptul persoanelor cu handicap de a opta, la cerere, pentru acordarea gratuității la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar autoturismului, conform legii, și aflat în proprietatea acestora, corespunzător costurilor biletelor de tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, după caz, fără a depăși suma de 1.500 lei anual, pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei anual, pentru persoanele cu handicap accentuat.

Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul

Sursa foto: stiri.botosani.ro

COMENTARII

COMENTEAZA SI TU



Ultimele comentarii
Sa dat în mana diavolu ferească dumnezeu maiales ca a fost preot
Va rog sa faceți ceva pt ca apa să fie potabila, nu ne otrăviți
Va multumesc
Nu doar conductele trebuie schimbate în spital, personalul medical care habar nu are sa își facă treaba vor doar bani și atit, nu mai lucrează nimeni în interesul pacientului, exemplu am fost cu fetita pentru o radiografie la coloana fetita având scolioza și aveam un control la un medic care vine din București o data la câteva luni, pai am plătit consultația copilei și ce sa vedeți ca pe sidiul care ni sa dat de la radiografie era o adunare generala se vedeau toate la grămadă coaste cu coloana, nu am rezolvat nimic ca na fost bun sidiul am plătit banii degeaba și întreb cine ne da banii înapoi cine ne da banii pentru următorul control cine răspunde de acești angajați? Poate îmi răspunde cine sper
Moștenește pe tatăl lui.Inteligenta și educatie
Curs valutar
EUR Euro 4.9767 -0.0001
USD Dolarul SUA 4.5780 0.0075
GBP Lira sterlina 5.8200 0.0121
CHF Francul elvetian 5.2672 0.0041
XAU Gramul de aur 298.0198 0.5677