Bugetul județului Prahova pentru anul 2026 a fost aprobat în cadrul ședinței Consiliului Județean, a anunțat președintele Virgiliu Nanu. Documentul este descris ca unul „realist”, construit în jurul unui obiectiv principal: finalizarea investițiilor deja începute. Po citeste tot >
Îmbrăcat în robă, Andrei Volosevici, fostul primar al Ploieștiului, a anunțat, într-un mesaj video pe rețelele de socializare, că s-a întors la profesia de avocat: ”Nou capitol în viața mea. Politica a fost ce a fost. Ce am făcut bine, am făcut bine, ce am făcut rău, citeste tot >
COMUNICAT DE PRESĂ Grupul consilierilor locali PSD Ploiești a votat împotriva proiectului privind introducerea parcărilor condominiale cu plată, nu din opoziție față de ideea de organizare și reglementare a acestui domeniu, ci din convingerea că momentul ales nu este u citeste tot >
”Astăzi am bucuria să anunț că un tânăr actor valoros, cu care Ploieștiul se mândrește – George Frîncu – s-a alăturat echipei PSD Prahova”. Acesta este anunțul făcut vineri de Bogdan Toader, președintele PSD Ploiești. ” Cariera sa artistică, construită prin muncă și p citeste tot >
Premierul României a făcut declarații de presă la ședința de Guvern din data de 10 ianuarie. Acesta a vorbit și despre alegerile prezidențiale care vor avea loc în 2025: "Cel mai important fapt este că avem un acord politic privind organizarea alegerilor prezidenția citeste tot >
PSD dezminte numele vehiculate în presă cu privire la propunerea partidului pentru funcția de viceprimar al Ploieștiului: "În această după-amiază, am citit și eu, cu surprindere, "numele vehiculate" în presa locală cu privire la poziția de viceprimar al Ploieștiului citeste tot >
În cadrul ședinței Consiliului Județean Prahova din data de 10 decembrie au fost aleși noii vicepreședinți! Vorbim despre Daniel Soare de la PSD și Vlad Dumitrescu de la AUR: "Îi felicit pe cei doi și nutresc speranța cǎ noua echipă va derula multe proiecte frumoase citeste tot >
CMF 11240017 Ștefan Radu Oprea candidează la alegerile parlamentare din 1 decembrie pentru Senat. Vorbim despre un politician cu exeperiență atât în mediul privat, cât și în administrația publică. Ștefan Radu Oprea, în vârstă de 54 de ani, este inginer electromecanic citeste tot >
CMF: 11240002 Bogdan Nica se află pe lista candidaților PNL filiala Prahova la alegerile pentru Camera Deputaților. Aceasta a transmis recent, în mediul online, un mesaj clar pentru alegători: ”Important este că am înțeles mesajul vostru de duminică. Important este citeste tot >
CMF 11240017 Printre candidații Partidului Social Democrat Filiala Prahova pentru alegerile parlamentare din data de 1 decembrie se numără și Adrian Ionuț Bucur. Acesta își dorește un loc în Camera Deputaților. Adrian Ionut Bucur este un tanar profesionist, în vâ citeste tot >
| Un ,,Dascăl,, cum rar mai întâlnești?! Mă bucur că o revăd! Ii doresc sănătate și să fie fericita alaturi de cei dragi!!! ??? |
| Am urmat Liceul Pedagogic Ploiesti 1969-1974,timp de 5 ani.in care doamna prof.Nina Ioanitescu mi-a fost profesor de limba română.Am urmat cariera de educator timp de 40 ani.Ii sunt profund recunoscătoare pentru cunoștințele predate în special la gramatica limbii române.De asemeni am reintalnit-o la întâlnirea de 50 ani de la terminarea liceului.Am terminat liceul în 1974 și acum îmi ajut nepotul la lecții .A fost un profesor excepțional,dârz,ferm dar și cu o inimă mare și caldă LA MULTI ANI! D-Ioanitescu.Bunul Dumnezeu să vă ține sănătoasă și să ve binecuvânteze cu harul și pacea Sa |
| Ii doresc din tot sufletul sănătate. A fost diriginta mea la Liceul Pedagogic Ploiești timp de 4 ani. Profesor de excepție, devotat, iubitor de carte.Datorita dumneai am citit foarte mult și ma mândresc cu asta. |
| La mulți ani, Doamna Profesoară! Sunteți minunată! Vă purtăm în amintirile noastre cu mare drag, respect și recunoștință! ? |
| Felicitări, dragul meu, îți doresc multe realizări pe mai departe. Fane mândrii de tine. Te iubim mamaia. |
| EUR | Euro | 4.9767 | -0.0001 |
| USD | Dolarul SUA | 4.5780 | 0.0075 |
| GBP | Lira sterlina | 5.8200 | 0.0121 |
| CHF | Francul elvetian | 5.2672 | 0.0041 |
| XAU | Gramul de aur | 298.0198 | 0.5677 |