Accident rutier pe DN1, în această seară, în zona km 82+800, pe sensul de deplasare Brașov – Ploiești. Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului, un tânăr de 21 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de d citeste tot >
IJP Prahova a anunțat că joi judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a admis propunerea formulată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a unei femei, sub aspec citeste tot >
Deși ne îndreptăm vertiginos spre vară, la munte întâlnim încă două anotimpuri, spun salvamontiștii. Jos, în stațiuni sunt temperaturi de 18°C, iar sus, pe Platoul Bucegi, încă este un strat mare de zăpadă, de peste 150 cm la Vf. Omu, cu temperaturi negative pe timpul n citeste tot >
Control de ultimă generație: echipamentele UAV din dotarea Gărzii Naționale de Mediu, utilizate pentru identificarea neconformităților în județul Prahova. Garda de Mediu anunță că s-a făcut un control tematic la o societate cu punct de lucru în comuna Mănești, județul citeste tot >
Doi bărbați cercetați pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat din locuințe au fost reținuți de polițiștii prahoveni, în urma unei ample acțiuni investigativ-operative desfășurate sub coordonarea procurorului de caz. La data de 14 mai 2026, în urma citeste tot >
Un accident rutier s-a produs joi în comuna Valea Doftanei, satul Trăisteni, pe DJ102I, unde au fost implicate o cifă și o autoutilitară. La locul evenimentului au intervenit de urgență pompierii de la Punctul de Lucru Valea Doftanei, cu o autospecială de stingere, p citeste tot >
Un pui de urs care în ultima perioadă, a tot fost văzut în zona municipiului Câmpina, inclusiv în proximitatea și incinta Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr”, ca fost capturat. În cursul zilei de astăzi, prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri citeste tot >
În această dimineață, 13 mai 2026, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Serviciul de Ordine Publică au desfășurat o acțiune cu efective mărite, în cadrul căreia au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Prahova. Activități citeste tot >
Poliția Stațiunii Azuga a fost sesizata, marti dupa amiaza, prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la producerea unui incident pe strada Victoriei din orașul Azuga, constând în accidentarea unei persoane ca urmare a prăbuși citeste tot >
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte au fost sesizați la data de 11 mai 2026, cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Bătrâni, județul Prahova. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 47 de an citeste tot >
| Pentru clădirile mai vechi de 50,100 ani unde sunt reducerile de 15%,25% ? |
| Felicitări. Continuitatea este bună. Cu oameni capabili şi activi filiala se poate evidenţia. Mult succes! |
| În cornu de sus comuna dumbrava nu avem de aproape 24ore ce facem sunt copii mici si oameni care depinde viața lor de oxigen |
| Cam des se întâmplă în Potigrafu. Incompetența și Nepăsarea. |
| Vreau sa iau bacul |
| EUR | Euro | 4.9767 | -0.0001 |
| USD | Dolarul SUA | 4.5780 | 0.0075 |
| GBP | Lira sterlina | 5.8200 | 0.0121 |
| CHF | Francul elvetian | 5.2672 | 0.0041 |
| XAU | Gramul de aur | 298.0198 | 0.5677 |