Potrivit ziarullumina.ro, Salvamont Bușteni a primit din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, daruri, în semn de recunoștință pentru ajutorul oferit în luna septembrie, când a fost sfințit locul pentru Biserica Eroilor de pe platoul Bucegi. Darurile au fost înmânate de părintele arhimandrit David Petrovici, starețul Mănăstirii Caraiman, după Sfânta Liturghie.
"Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în semn de apreciere și binecuvântare pentru sprijinirea activităților organizate de Arhiepiscopia Bucureștilor cu ocazia sfințirii locului și a punerii pietrei de temelie pentru Biserica Eroilor de pe platoul Bucegi din 15 septembrie 2018, dar și pentru osteneala și munca depusă pentru salvarea turiștilor aflați în pericol, a dăruit membrilor echipei Salvamont Bușteni, condusă de domnul Gheorghe Haiduc, un echipament montan complet. Salvamontiștii au primit bocanci, geci, pantaloni, bluze de corp, mănuși și căciuli, de care aveau neapărată nevoie. De asemenea, Preafericirea Sa a dăruit, în luna septembrie 2018, Diploma omagială 2018 cu medalie domnului Gheorghe Haiduc - șef Salvamont Bușteni, și Diploma omagială 2018 membrilor echipei Salvamont Bușteni", ne-a mărturisit arhimandritul David Petrovici, starețul Mănăstirii "Înălțarea Sfintei Cruci"-Caraiman, din orașul prahovean Bușteni.
Totodată, aceștia au mai primit icoane și calendare, darurile fiind înmânate după Sfânta Liturghie săvârșită în biserica mare a mănăstirii.
foto ziarullumina.ro